*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.
**Textul a fost preluat de pe site-ul "Laboratorului pentru analiza războiului inforţaional şi comunicare strategică" - LARICS. Varianta originală a textului - AICI
"Linia roșie trecută recent este ieșirea explicită și aproape concomitentă a lui Vladimir Plahotniuc și a lui Igor Dodon, respectiv abandonarea proiectului și a retoricii pro-europene afirmată explicit de primul, și solicitarea pentru un referendum privind Transnistria făcută de al doilea", scrie Dan Dungaciu, într-o analiză publicată pe LARICS şi preluată integral de Digi24.ro.
În anii 70, se difuza un film serial american de mare succes care se chema „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea?” Povestea se baza pe temerile cotidiene ale soțului care se întreba, mereu îngrijorat, ce surprize îi mai pregătește consoarta-vrăjitoare căreia îi jurase dragoste veșnică.
Cam așa trebuie să se simtă astăzi cei care se mai încăpățânează să gireze, cu vinovată iresponsabilitate, regimul Plahotniuc-Dodon de la Chișinău. În pofida unei disponibilități iresponsabile și neverosimile a Bucureștiului și care durează, explicit, de mai bine de doi ani de zile, regimul de la Chișinău trece toate liniile roșii pe care, în naivitatea lor, unii credeau că nu le va trece niciodată. Nu mai vorbim despre semnele evidente ale cooperării Binomului Plahotniuc-Dodon despre care scriem aici, la Larics, constant, din 2017: alegerea directorului SIS de către Parlament, numiri comune de ambasadori sau judecători, acoperirea furtului miliardului, votarea împreună a unei noi legislații electorale în pofida avertismentelor occidentale, invalidarea alegerilor de la Chișinău, sfidarea UE și a Americii, legitimarea prezenței ruse în R. Moldova etc.
Linia roșie trecută recent este ieșirea explicită și aproape concomitentă a lui Vladimir Plahotniuc și a lui Igor Dodon, respectiv abandonarea proiectului și a retoricii pro-europene afirmată explicit de primul, și solicitarea pentru un referendum privind Transnistria făcută de al doilea. Sincronicitatea este evidentă, iar demersurile în oglindă. Cortina a căzut în sfârșit la Chișinău. Se vede acum, fără perdea, ceea ce LARICS spune de mult, respectiv că miza ultimă a Binomului Plahotniuc-Dodon este una geopolitică/strategică. Mai concret, vorbim despre estomparea „proiectului european” și pregătirea coaliției „patriotice” PDM (Plahotniuc) – Partidul Socialiștilor (Dodon) – „independenți” după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, în perspectiva „soluționării” chestiunii transnistrene în termeni rusești, respectiv „statut special” pentru Transnistria. Mai pe scurt, transnistrizarea R. Moldova și mutarea influenței directe și explicite rusești la frontiera României, a NATO și a UE.
Înainte însă de a discuta pe larg cele două gesturi sincrone de la Chișinău, parte a proiectului strategic al Binomului de care vorbeam mai sus, mai reamintim cititorilor LARICS o „vrajă” recentă a „nevestei” din stânga Prutului, peste care s-a trecut nepermis de repede, respectiv sfidarea Americii și includerea tacită a acesteia pe lista terorismului internațional.
Nu insistăm foarte mult pentru că LARICS a mai abordat subiectul. Este vorba despre gestul guvernării de la Chișinău din 6 septembrie 2018 de a aresta și trimite în Turcia șapte dintre profesorii de la Liceul Orizont din Chișinău, una dintre cele mai bune școli din RM, aflat în așa numita „rețea güllenistă”. Acuzațiile au fost de apartenență la structuri teroriste. În ciuda unor tentative penibile ale autorităților de a justifica asemenea gesturi și care nu au convins, evident, pe nimeni, lucrurile sunt clare și pe plan intern și pe plan extern: finanțarea din Turcia (clădirea președinției, arena națională și încă altele nepublice) plus eventuala vizită a președintelui Erdogan la Chișinău trebuiau compensate cumva. Chișinăul s-a alăturat Pristinei – sunt doar două entități în lume, cu excepția Turciei, care sprijină asemenea demers – în a condamna și sancționa promotorii „terorismului güllenist” (Kosovo a expulzat pe 29 martie 2018 șase turci care activau în rețeaua școlilor gülleniste). În treacăt fie spus, în Kosovo (entitate musulmană, totuși), Turcia gestionează singurul aeroport al regiunii, rețeaua de electricitate și a construit două autostrăzi în valoare de 2 miliarde de dolari. Care o fi prețul la Chișinău?
Mimând stupefacția, decorul pro-european al Chișinăului a ieșit la rampă – premierul Filip – ministrul Leancă – speakerul Candu dându-și ochii peste cap: s-au cerut comisii de investigație, comitete, explicații etc. Asta de parcă SIS ar fi acționat de capul lui, autonom, dându-și singur ordine politice și acționând în răspăr cu guvernul. Evident, un circ ieftin. Să amintim, în treacăt, că SIS nu e nici măcar sub controlul Președintelui Dodon, numirea directorului instituției și a adjuncților fiind la Chișinău prerogativa Parlamentului, adică a majorității parlamentare, adică a PDM condus de Vladimir Plahotniuc. (Acesta a fost de fapt primul târg vizibil și evident dintre Plahotniuc și Dodon, căci acesta din urmă, imediat după ce a fost ales președinte, a acceptat fără nicio grimasă faptul că sub ochii lui parlamentul a schimbat legislația luându-i președintelui nou ales prerogativa de a alege directorul SIS și oferindu-i acest drept lui… Vladimir Plahotniuc.)
Un lucru devine clar pentru toată lumea. Dacă Chișinăul a pus profesorii rețelei didactice de tip Orizont ale lui Fethullah Gülen pe lista terorismului internațional, iar liderul acestei rețele Fethullah Gülen se află încă în SUA, fără să fie expulzat în Turcia, după cum cere insistent Ankara, înseamnă că nu mai trebuie să așteptăm mult până când R. Moldova va pune pe lista terorismului internațional…. Statele Unite ale Americii. Asta ar fi consecința imediată și logică a expulzărilor profesorilor „teroriști”.
Dacă cineva crede că gestul Chișinăului nu a aprins un bec roșu la Washington se înșală profund. Nu e clar încă dacă l-a aprins și în România. E dincolo de orice dubiu însă că gesturi precum absența Ministrului Apărării din RM la Summitul NATO de la Bruxelles, lipsa de reacție a Chișinăului oficial la faptul că blindate și camioane rusești fără semne distinctive se plimbă nestingherite pe malul stâng al Nistrului (august 2018) sau expulzarea „teroriștilor gülleniști” din RM ridică semne de întrebare strategice care au fost și vor fi puse, probabil, inclusiv girantului și partenerului consecvent al guvernării de la Chișinău. Adică Bucureștiului.
Cu acest mic preambul, deloc fără legătură, să trecem acum la ultimele „vrăji” ale Chișinăului.
De fapt, două.
Pe 14 septembrie 2018, s-a reunit la Chișinău Consiliul Politic Național al Partidului Democrat din Moldova (PDM), partidul de guvernare. În cadrul unui briefing de presă, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a prezentat o serie de modificări extrem de sugestive din perspectivă strategică. Cea mai importantă schimbare este un „plan de acțiuni prin care PDM să se definească mai categoric ca un partid pro-Moldova”. Nu pro-european, pro-occidental sau orice altă adeziune geopolitică. Nici cu Estul nici cu Vestul. Simplu, „pro-Moldova”!
Iată „argumentația”: „PDM va trece prin mai multe schimbări privind modul în care activează, precum și poziționarea pe scena politică. Până acum cetățenilor li s-a creat falsa impresie că trebuie să fie pro-european, pro-rus etc. și să se miște într-o direcție. Nici un partid nu a acționat pentru Moldova, s-a creat falsa impresie că cineva din exterior are grijă de noi… Am discutat cu colegii un plan de acțiuni prin care PDM începe de azi să se definească un partid pro Moldova, care acționează pentru cetățeni și problemele cu care aceștia se confruntă”. Și încă: „Vrem să ne asigurăm că PDM îndeplinește voința poporului. Întreaga echipă a PDM va lucra pentru a colecta aceste propuneri de la cetățenii din localitățile țării”, a mai specificat Vlad Plahotniuc. „Guvernul își va adapta lucrul la cerințele populației. PDM va veni cu o serie de propuneri și proiecte apărute în urma consultărilor cu oamenii în teritoriu”.
Dacă nu ar fi o chestiune serioasă, ar fi de râs:
La cinci zile după schimbarea vectorului „pro-european” cu cel „pro-Moldova” al PDM, pe 19 septembrie 2018, președintele Igor Dodon întărește opțiunea pro-Moldova relevându-i la un post de televiziunea de la Chișinău, miza strategică.
Igor Dodon spune explicit că „după alegerile parlamentare din Republica Moldova ar putea avea loc un referendum privind forma de reintegrare a regiunii separatiste transnistrene”. Nu există altă variantă decât reintegrarea, deci va trebui avansat „în ceea ce priveşte libera circulaţie pe cele două maluri ale Nistrului şi trebuie să se avanseze în dialogul politic”: „După alegerile parlamentare vom discuta scenarii concrete cum poate avea loc această reintegrare, dar un lucru foarte important – orice formă de reintegrare, de convieţuire împreună va fi discutată cu toţi cetăţenii Republicii Moldova în cadrul unui referendum”.
După ce ce va conveni o formulă agreată la nivel intern, „varianta de reintegrare va fi propusă comunităţii internaţionale”.
Să înțelegem foarte clar că Dodon, deși nu o spune, vorbește despre soluționarea politică a conflictului, care ar trebui să preceadă soluționarea militară (prezența ilegală a soldaților ruși și a munițiilor rusești de la Cobasna). Abia după soluționarea politică, adică un „statut special” pentru Transnistria, spune Dodon, „trupele militare de pe teritoriul din stânga Nistrului trebuie să părăsească zona, împreună cu armamentul care se află acolo”.
Mesajele președintelui Igor Dodon sunt clare ca bună ziua:
Diplomatic, Tiraspolul se află în față. Chișinăul cedează masiv, sistematic, pe toate dimensiunile. Chiar și așa-zisa solicitare la ONU a Chișinăului de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul RM joacă tot în favoarea Rusiei, pentru că solicitarea de retragere nu se referă deloc la așa-zisele trupe de pacificare, a căror prezență devine, prin demersul Chișinăului de la ONU, legitimată (solicitarea Chișinăului la ONU se referă strict la Grupului Operativ de Trupe Ruse – GOTR, a doua componentă, teoretic vorbind, a trupelor rusești aflate în regiune).
Politica „pașilor mici” îi avantajează incontestabil, după cum a arătat și episodul recent când Tiraspolul a obținut de la Chișinău dreptul autoturismelor din autoproclamata RMN de a circula liber și înafara regiuni separatiste, prin acceptarea numerelor de înmatriculare „neutre”, care, atenție, se produc și se livrează nu în teritoriul controlat de Chișinău, cum ar fi fost normal, pentru că Chișinăul girează și egalizează numerele de înmatriculare, ci… la Tiraspol și la Râbnița. Adică Chișinăul a cedat și locația și furnizorul plăcuțelor „neutre”. Transnistrenii se pot acum deplasa oriunde în lume, cu mașinile personale, fără să fie obligați să poarte numerele oficiale de la Chișinău, ci unele „neutre”. De ce le-a mai fi trebuind atunci „reintegrare” cu RM?
Pe 19 septembrie 2018, „Ministerul de Externe” al RMN comentează prompt propunerile președintelui Dodon legate de referendum.
Nimic surprinzător, mesajul pivotează în jurul liniei principale de mesaj pe care Tiraspolul, sub oblăduirea Moscovei, o lansează de fiecare dată: singura variantă pentru care se pregătește intern și internațional Transnistria este stat independent și recunoscut internațional (singura chestiune pe care nu o spune este de ce Moscova nu vrea asta și nu s-a grăbit niciodată, în nicio circumstanță, să facă măcar aluzie la recunoașterea „RMN”).
Mesajul este de respingere a demersului lui Igor Dodon: în esență regiunea transnistreană se consideră un „stat”, cel puțin în devenire și pe calea recunoașterii internaționale, depozitară suveranității populare care doar ea poate afirma ceva cu sens despre viitorul regiunii și a cetățenilor săi. Se amintesc cele șapte referendumuri care au avut loc în Transnistria, culminând cu acel 17 septembrie 2006, când s-a decis aproape unanim „independență și aderare liberă ulterioară la Federația Rusă”.
E o respingere, dar una strategică, cu uși lăsate deschise:
Per total, comunicatul Tiraspolului este perfect coerent cu întregul context. Tiraspolul/Moscova negociază și negociază dur. Dar… negociază! Nuanțele mesajului către propunerea lui Igor Dodon trebuie și ele sesizate din această perspectivă.
Să nu uităm că în 2018 au avut loc 27 (!!!) de întâlniri între reprezentanții Chișinăului și ai Tiraspolului, sub atenta privire a Federației Ruse. Scopul a fost procesul de negociere, implementarea „pașilor mici”. Între timp, Tiraspolul a început să elibereze, din 10 septembrie, plăcuțe de înmatriculare solicitanților și se pregătește de viitoarea reuniune „5 plus 2” în perspectiva căreia reprezentanții „RMN” vor pune pe agendă chestiunea telecomunicațiilor și a proceselor pe care procuratura din Chișinău le-a deschis împotriva unor lideri de la Tiraspol (și pe care acesta le vrea oprite). Tot ce se petrece, în continuare, este net în favoarea republicii nerecunoscute
Tiraspolul joacă tare, pentru că Moscova așa negociază. Deocamdată i-a ieșit tot, căci cedările în lanț, majore, ireversibile, le face Chișinăul. Și numai el. De ce ar face Tiraspolul concesii dacă i-a mers bine până acum? Nu e limpede că ștacheta trebuie ridicată cât mai sus ca să ai, apoi, de unde să reduci pretențiile?
Suntem încă departe de o clarificare, dar tendințele sunt mai mult decât evidente. Iată câteva:
*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.
**Textul a fost preluat de pe site-ul "Laboratorului pentru analiza războiului inforţaional şi comunicare strategică" - LARICS. Varianta originală a textului - AICI
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News