Live

Alegeri în R. Moldova. Socialiștii câștigă alegerile, proeuropenii din alianța ACUM ies pe locul al doilea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Aproape trei milioane de alegători cu drept de vot din Republica Moldova au fost chemaţi duminică la urne pentru a alege noul parlament de la Chişinău, în cadrul unui scrutin ce a avut loc simultan cu un referendum privind reducerea numărului de deputaţi, de la 101 la 61, relatează Agerpres.

ACTUALIZARE.  Rezultatele preliminare în urma numărării a 97% din procese verbale:

PSRM – 31,47%; ACUM – 25,90% PD – 24,12%; ȘOR - 8,50%

ACTUALIZARE. Răsturnare de situațieAlianța Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase trece pe locul al doilea, depășind partidul lui Plahotniuc. Rezultatele preliminare în urma numărării a 91,31% din procese verbale: PSRM – 31,74%; ACUM – 25,06% PD – 24,76%; ȘOR - 8,61%.

O coaliție parlamentară între PSRM și PD și-ar păstra însă o majoritate absolută.

ACTUALIZARE. Rezultatele preliminare în urma numărării a 60% din procese verbale.

PSRM – 31,41%; PD – 26,18%; ACUM – 23,91% ȘOR - 9,08%; PCRM – 3,83% PN – 2,51%; PL – 1,24%.

ACTUALIZARE. La ora 23:30, rezultatele preliminare ale alegerilor legislative, în urma numărării a 22% din procese verbale, arătau astfel, conform unimedia.info:

PSRM (socialiștii președintelui prorus Igor Dodon) – 30,06%; PD (partidul lui Vlad Plahotniuc) – 29,44%; ACUM (alianța forțelor prooccidentale, condusă de Maia Sandu și Andrei Năstase) – 20,28 % ȘOR - 11%; PCRM (comuniștii fostului președinte Vladimir Voronin) – 4,24% PN – 2,14 %; PL (liberalii lui Dorin Chirtoacă) – 1,1 %.

Citiți și:  Primele reacții ale opoziției după alegerile din Republica Moldova

Vlad Plahotniuc se declară dispus să facă alianță cu oricine în Parlament

ACTUALIZARE. Mai puţin de jumătate din cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova au participat, duminică, la alegerile parlamentare şi referendumul republican consultativ, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează Agerpres.



Prezenţa la urne în cele 2018 secţii de votare de pe teritoriul Republicii Moldova a fost, la sfârşitul procesului electoral, de 49,08%, mai scăzută faţă de scrutinul legislativ din 2014 (55,86%).

Datele prezentate de CEC arată că la vot s-au prezentat 1,44 milioane din totalul celor 2,81 milioane de cetăţeni înscrişi în listele electorale. Dintre votanţi, 53,22% sunt femei, iar 46,78% bărbaţi.

Din punct de vedere al vârstei, cei mai mulţi dintre votanţi, 31,83%, au vârste cuprinse între 56 şi 70 de ani, în timp ce cea mai mică prezenţă a fost înregistrată în rândul tinerilor de până la 25 de ani (8,46%) şi în rândul vârstnicilor de peste 71 de ani (8,42%).

Autorităţile electorale din Republica Moldova urmează să centralizeze şi datele din secţiile de votare din diasporă. Potrivit Digi24, din ce se știe până acum doar 2,47 la sută dintre alegători au votat în diaspora.

ACTUALIZARE. Scutinul s-a încheiat, la ora 21:00, așa cum era prevăzut.

ACTUALIZARE: Peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova, circa 35% dintre alegători, au votat până la orele locale 15:00, a anunţat Comisia Electorală Centrală (CEC) a republicii, subliniind că rata de participare este mai mare comparativ cu alegerile parlamentare din 2014, informează duminică presa de peste Prut.

De asemenea, CEC a precizat că cei mai în procesul electoral rămân vârstnicii, în timp ce tinerii de până la 25 de ani sunt cea mai pasivă categorie de alegători. În acelaşi timp, la mijlocul zilei a crescut uşor participarea alegătorilor din categoria de vârtsă 41-55 ani (25,57%).

Preşedinta CEC, Alina Russu, a declarat că în unele secţii de votare din afara Republicii Moldova s-au format cozi. Este vorba despre secţiile de votare din Frankfurt, Bologna, Modena, Parma.

Peste 2,8 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt chemaţi duminică la urne pentru a alege un nou Legislativ.


„Moldovenii vor un trai mai bun, iar cele două opţiuni - Rusia şi UE - rămân valabile şi la aceste alegeri, la fel ca la multe alte tururi de scrutin din ultima vreme. Încrederea în clasa politică s-a diminuat însă destul de mult, iar sondajele arată un echilibru în preferinţe. Nu există în acest moment un partid care ar putea să formeze majoritatea de unul singur la finalul zilei. Cu toate acestea, PS din care provine preşedintele Igor Dodon este cotat ca favorit, apoi coaliţia proeuropeană urmează în clasament în intenţiile de vot, de asemenea PDM, aflat la putere, are toate şansele să intre în Parlament. Sistemul de vot e unul nou, unul mixt, atât pe liste, cât şi uninominal. De asemenea, astăzi, oamenii sunt convocaţi şi la o consultare populară, trebuie să răspundă dacă sunt de acord cu reducerea nr de parlamentari de la 101 la 61 şi dacă doresc să-i demită pe parlamentari în cazul în care aceştia nu îşi vor respecta îndatoririle pe durata mandatului”, transmite Ligia Pricopi, corespondent Digi24.

La actualul scrutin concurează 14 partide politice şi un bloc electoral. Pentru a accede în parlament, partidele trebuie să depăşească pragul electoral de 6% din totalul de voturi, iar blocurile electorale - 8%.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor fi monitorizate de peste 4.000 de observatori naţionali şi internaţionali.

Birourile de votare se deschid la ora 07:00 şi se vor închide la ora 21:00.

Prezența la vot în timp real poate fi verificată aici.

Votul în diaspora

Peste 2.140 de secţii de votare vor fi deschise duminică în 51 de circumscripţii, dintre care 47 pentru rezidenţii din Transnistria (situate pe teritoriul controlat de Chişinău) şi 125 în străinătate. În Italia vor fi deschise 29 de secţii de votare, în România - 12, în SUA - 12, în Federaţia Rusă - 11, în Franţa - 7, în Portugalia - 5, în Spania - 5, în Marea Britanie şi Irlanda de Nord - 4, în Ucraina - 3, în Canada - 3, în Turcia - 3, în Israel - 2, în Belgia - 2, în Cehia - 2, în Belarus - 2, în Germania - 2, în Grecia - 1, în Republica Irlanda - 2 şi câte o secţie de vot în China, Letonia, Azerbaidjan, Polonia, Suedia, Estonia, Lituania, Ungaria, Austria, Bulgaria, Elveţia, Olanda, Qatar, Japonia, Croaţia, Georgia, Emiratele Arabe Unite, Norvegia.

Totodată, Ministerul de Externe moldovean a anunţat că numărul buletinelor de vot distribuite în diaspora va fi de 2,5 milioane.

Noutățile scrutinului. Campanie și în ziua votului

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova alegerile parlamentare se vor desfăşura în baza sistemului electoral mixt de vot, în care deputaţii sunt aleşi concomitent în cadrul unei singure circumscripţii naţionale şi în 51 de circumscripţii uninominale. Mai exact, 50 dintre aceştia vor accede în legislativ pe liste de partid, mandatele urmând să fie împărţite în funcţie de procentele obţinute de fiecare formaţiune care va trece pragul electoral, iar alţi 51 vor fi aleşi în circumscripţiile uninominale.

O altă noutate a actualului scrutin parlamentar este că se va putea face campanie electorală chiar şi în ziua votului.

Pe de altă parte, asociaţia Promo-LEX, care monitorizează procesul electoral din Republica Moldova, a anunţat că nu-şi va prezenta rapoartele duminică, întrucât Comisia Electorală a emis o decizie prin care interzice observatorilor să facă declaraţii publice în timpul votării. Asociaţia a anunţat că va publica, după închiderea secţiilor de votare, trei rapoarte privind desfăşurarea scrutinului, iar a doua zi, la ora 11:00, va susţine o conferinţă de presă referitor la alegeri.

Comisia Electorală Centrală va avea duminică patru briefing-uri pentru a prezenta informaţii despre alegerile parlamentare şi referendumul consultativ. Aplicaţia va fi accesibilă pe pagina de internet a instituţiei, www.cec.md, însă din motive de securitate, linkul către aceasta va fi activ abia în dimineaţa zilei alegerilor.

Peste 8.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi în ziua alegerilor pentru a supraveghea ordinea publică.

Ce spun sondajele

Conform sondajelor, Partidul Socialiştilor al preşedintelui prorus Igor Dodon este creditat cu cele mai multe voturi, fiind urmat de blocul electoral de centru-dreapta ACUM (format din Partidul Acţiune şi Solidaritate - PAS şi Partidul Platforma Dreptate şi Adevăr - PPDA), de Partidul Democrat, aflat la guvernare, şi Partidul Şor, al controversatului primar al Orheiului, Ilan Şor.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor decide ca de fiecare dată vectorul geopolitic al acesteia, au loc într-un context politic tensionat, pe fondul profundelor divergenţe între putere şi opoziţie.

Observatorii se aşteaptă la un nivel de absenteism crescut din cauza încrederii scăzute a cetăţenilor în instituţiile statului şi a degradării standardelor democratice.

Potrivit observatorilor locali, invalidarea în iunie 2018 a alegerilor locale din municipiul Chişinău, lipsa de independenţă a justiţiei şi neregulile constatate la constituirea circumscripţiilor uninominale au generat un înalt grad de neîncredere în rândul opoziţiei şi populaţiei cu privire la corectitudinea alegerilor parlamentare de duminică.

Citiți și:  AFP: Republica Moldova, prinsă între Rusia şi UE, îşi alege duminică deputaţii sub privirea atentă a Kremlinului

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Maia Sandu promite acțiuni împotriva corupției politice. „Cetăţenii să decidă, nu banii murdari”

S-a încheiat numărătoarea voturilor. Maia Sandu a câstigat un nou mandat de președinte al Republicii Moldova, cu 55,33%

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul II: Sandu vs Stoianoglo. S-au închis urnele, circa 1,7 milioane de moldoveni au votat

Chişinăul a notificat România și mai multe țări UE că Rusia vrea să întrerupă votul în diaspora, folosind alarme false cu bombă (surse)

Partenerii noștri