Live

"Mișcarea Babylon" din Irak contestă legea care interzice comercializarea alcoolului în țara profund musulmană

Data publicării:
Politicienii creștini din Irak încearcă să schimbe legislația care interzice importul și vânzarea de alcool. FOTO: Profimedia Images

Politicienii creștini din Irak încearcă să schimbe legislația care interzice importul și vânzarea de alcool. Oficialii vamali au primit ordin sâmbătă să pună în aplicare interdicția care a devenit obligatorie prin lege luna trecută, în ciuda opoziției, scrie BBC.

Grupul care are cinci politicieni în parlamentul irakian a intentat un proces în care a declarat că legea este nedemocratică.

Consumul public de alcool este descurajat în Irak, o țară predominant musulmană, dar poate fi cumpărat din magazinele de băuturi alcoolice sau barurile cu licență.

Noua lege, adoptată inițial de parlament în 2016 , impune o amendă de până la 25 de milioane de dinari irakieni (14.256 lire sterline). Legea interzice vânzarea, importul sau producerea de alcool - și a devenit oficială abia luna trecută, la șapte ani de când a fost adoptată, după ce a apărut în Monitorul Oficial.

Nu e clar încă cât de strict ar putea fi aplicată legea și dacă Curtea Supremă Federală a țării o va respinge, după ce în apelul lor la tribunal, membrii Mișcării Babylon au insistat că legislația este neconstituțională, deoarece ignoră drepturile minorităților și restricționează libertatea. De asemenea, în opinia lor, legea contrazice un decret guvernamental, adoptat cu mai puțin de o săptămână înainte, care stabilește taxa la 200% la toate băuturile alcoolice importate pentru următorii patru ani.

Sarmad Abbas, un agent imobiliar cu sediul în capitala Irakului, Bagdad, a declarat pentru AFP că interdicția nu va face decât să crească vânzările de alcool pe piața neagră. El a recunoscut că învățăturile musulmane interzic consumul de alcool, dar a subliniat că „acestea sunt libertăți personale pe care nu le poți  interzice cetățenilor”.

Proiectul de lege a fost propus inițial de Mahmoud al-Hassan, care a fost judecător și parlamentar al Coaliției pentru Statul de Drept din Irak.

El a spus că legea este conformă cu articolul 2 din Constituția Irakului din 2005, care interzice orice legislație care este împotriva islamului.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce consecințe poate avea pentru Netanyahu mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

Promovarea modului de viață fără copii a fost interzisă prin lege în Rusia. Care sunt amenzile

Vinul spumant, tot mai cumpărat în ultimii ani. „Românul a învățat să îl consume, de la micul-dejun până la cină”

Partenerii noștri