Ministrul ucrainean al Agriculturii, eliberat din arest, după ce a plătit o cauțiune de 1,78 milioane de euro
Ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, plasat vineri în arest preventiv pentru acuzaţii de corupţie, a fost eliberat mai târziu în cursul zilei după ce a plătit o cauţiune de 75,7 milioane de grivne, echivalentul a circa 1,78 milioane de euro, a anunţat ministerul său, potrivit AFP, citată de Agerpres.
După eliberare, el "va continua să-şi exercite atribuţiile" de ministru, se arată în acelaşi anunţ. Mikola Solski şi-a prezentat joi demisia din postul de ministru al agriculturii, dar aceasta mai are nevoie de aprobarea parlamentului pentru a deveni efectivă.
Agenţia naţională ucraineană de combatere a corupţiei anunţase marţi că Mikola Solski este suspectat de însuşirea unor terenuri publice „în valoare de circa 6,9 milioane de euro” şi de o tentativă de „a-şi însuşi alte terenuri” în valoare de circa 4,5 milioane de euro, în complicitate cu responsabili din serviciul de stat însărcinat cu cadastrul şi cartografierea, fapte datând din perioada 2017-2021.
Mikola Solski a lucrat pentru un cabinet de avocatură până în 2019, an în care a fost ales în parlament, apoi numit ministru în martie 2022, la scurt timp după lansarea invaziei ruse.
Autorităţile de la Kiev au expus de la începutul războiului cu Rusia mai multe cazuri de corupţie. Însuşi fostul ministru al apărării Oleksii Reznikov a fost înlocuit în septembrie 2023 în urma unei serii de scandaluri de corupţie în care a fost implicat ministerul său. Preşedintele Volodimir Zelenski contestă ideea că în Ucraina corupţia este un fenomen endemic şi a promis că, după război, va putea să se ocupe de aceasta.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News