Live

Ministrul Sănătății britanic: Campania de vaccinare este inspirată din filmul „Contagion”

Data actualizării: Data publicării:
Marea Britanie a vaccinat până în prezent aproape 10 milioane de persoane. Foto: Profimedia Images

Ministrul Sănătății britanic, Matt Hancock, a declarat că filmul „Contagion” apărut în 2011, care descrie defalcarea societății în timpul unei pandemii, a influențat planificarea campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului, scrie Bloomberg.

„În film se arată că momentul cel mai stresant din jurul programului de vaccinare nu este, de fapt, cel de dinainte de lansare, ci cel în care există un rând uriaș în ceea ce privește ordinea priorităților”, a afirmat Matt Hancock pentru postul de radio LBC.

Filmul lui Soderberg urmăreşte ce se întâmplă atunci când un virus ucigaş apărut în China se răspândeşte la nivel global şi duce la un haos în masă, în timp ce epidemiologii încearcă să găsească un vaccin. 

Totodată, secretarul de stat a susținut că guvernul britanic a cerut sfaturi medicale încă de la început privind persoanele care ar trebui să primească dozele de vaccin primele, sfaturi pe care le-a și făcut publice.

Până în prezent, aproape zece milioane de persoane au fost vaccinate cu prima doză de ser în cadrul campaniei de imunizare din Marea Britanie, pe care oficialii o consideră calea cea mai sigură care va conduce la ridicarea restricțiilor ce afectează economia țării.

Potrivit sursei citate, Hancock „a insistat” de la bun început ca guvernul să comande suficiente cantități de vaccinuri, astfel încât fiecare adult să primească ambele doze ale serului.

Guvernul britanic și-a stabilit drept țintă de vaccinare, ca până la jumătatea lunii februarie să imunizeze 15 milioane de persoane din categoriile vulnerabile. Cu toate acestea, există o dezbatere cu privire la faptul dacă profesorii, ofițerii de poliție și alți lucrători esențiali ar trebui să aibă prioritate la vaccinare.

După declarațiile privind filmul care a inspirat campania de vaccinare britanică, Matt Hancock a adăugat, într-un interviu ulterior oferit postului ITV, că filmul cu Kate Winslet și Matt Damon „nu a fost singura sursă de sfaturi”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri