Video Ministrul de externe grec a mers în Turcia. Este prima vizită a unui oficial european în țara devastată de cutremur
Ministrul de externe elen Nikos Dendias a sosit duminică în Turcia pentru a transmite sprijinul Atenei pentru vecinul său, lovit pe 6 februarie de două cutremure violente, a anunţat ministerul său, informează Agerpres care citează AFP. Cele două țări au o lungă istorie de rivalitate, dar Grecia a fost una dintre primele ţări europene care a trimis salvatori şi ajutor umanitar Turciei la doar câteva ore după dezastru.
Greek Foreign Minister Nikos Dendias arrives in Türkiye’s Adana province struck by the earthquake, welcomed by Turkish Foreign Minister Cavusoglu. pic.twitter.com/AgKB27ixV8
— Clash Report (@clashreport) February 12, 2023
Această vizită este prima a unui ministru european în Turcia de la dezastrul de luni, care a provocat peste 28.000 de morţi în această ţară şi în Siria.
Dendias s-a întâlnit cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, potrivit imaginilor postului public ERT TV, înainte de a călători cu el cu elicopterul în regiunile devastate.
Cei doi miniştri vor vizita în special Antakya, unde salvatori greci iau parte la operaţiunile de căutare şi salvare.
Dendras se va axa totodată pe modalităţile de creştere a asistenţei elene.
Cele două ţări, partenere în cadrul NATO, au dispute în special în problema migraţiei, în contextul în care Atena este acuzată că a respins migranţii la graniţa cu Turcia. De asemenea, ei nu sunt de acord cu privire la problema hidrocarburilor în Marea Mediterană pe fondul punerii sub semnul întrebării a graniţelor de către Ankara, notează AFP.
Dar Grecia şi Turcia, ambele situate pe falii seismice, au şi o tradiţie de asistenţă reciprocă în faţa unor astfel de dezastre naturale.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a vorbit luni la telefon cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a oferi "ajutor imediat".
Guvernul elen a trimis până acum 80 de tone de asistenţă medicală şi echipamente de prim ajutor în Turcia.
Editor : D.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News