Live

Militarii care au preluat puterea în Niger închid spațiul aerian, de teama unei intervenţii a ţărilor vecine

Data publicării:
Militarii care au preluat puterea în Niger. Foto: Profimedia

Nigerul a anunţat duminică închiderea spaţiului său aerian, de teama a unei intervenţiei din partea ţărilor vecine, au informat militarii care au preluat puterea la Niamey.

„În faţa ameninţării unei intervenţii care devine din ce în ce mai clară din partea ţărilor vecine, spaţiul aerian nigerian este închis începând din această zi, duminică, până la noi ordine", arată un comunicat de presă care precizează că „orice tentativă de încălcare a spaţiului aerian” va conduce la „un răspuns viguros şi instantaneu”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-un alt comunicat de presă, Consiliul Naţional pentru Salvarea Patriei (CNSP, care a preluat puterea prin lovitură de stat) afirmă că o „pre-desfăşurare pentru pregătirea intervenţiei a fost făcută în două ţări din Africa Centrală”, fără a preciza care sunt acestea.

„Orice stat implicat va fi considerat cobeligerant”, se precizează în comunicat.

Graniţele terestre şi aeriene ale Nigerului cu cinci ţări vecine (Algeria, Burkina Faso, Libia, Mali şi Ciad) au fost redeschise pe 2 august, la aproape o săptămână după ce au fost închise în timpul loviturii de stat din 26 iulie, care l-a răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.

Ultimatumul impus pe 30 iulie de Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS) militarilor care au preluat puterea pentru a-i reda preşedintelui Bazoum atribuţiile, sub ameninţarea unei intervenţii armate în cazul nerespectării, expiră la miezul nopţii, ora Niamey (23:00 GMT).

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Guvernul a adoptat proiectul legii anti-drone. Ce prevede acesta

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

Partenerii noștri