Live

Video&Foto UE acuză Belarusul că acționează ca „un regim de gangsteri” care îi ademenește pe migranți cu promisiuni false

Data actualizării: Data publicării:
Migranți care au campat în apropierea graniței cu Polonia. Foto: Profimedia Images

Sute de migranți și-au montat corturile, în noaptea de luni spre marți, lângă granița dintre Belarus și Polonia, la temperaturi care au scăzut până la -2 grade. Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a vizitat granița, iar oficialii au avertizat că tensiunea ar putea crește în zilele următoare.

ACTUALIZARE 22.55: Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni împotriva Belarusului ca urmare a crizei migranților de la granița cu Polonia, au declarat surse diplomatice pentru Reuters. Măsurile ar urma să vizeze 30 de oficiali și entități din Belarus, printre care se numără ministrul de externe, Vladimir Makei, și compania aeriană națională Belavia.

Consiliul Uniunii Europene ar urma să aprobe miercuri o rezoluţie prin care acţiunile regimului de la Minsk de trimitere a imigranţilor la frontiera dintre Belarus şi Polonia vor fi catalogate drept "război hibrid".

Ulterior, ţările UE vor extinde sancţiunile economice impuse Belarusului.

ACTUALIZARE 20:40 Comisia Europeană a acuzat Belarusul că acționează ca „un regim de gangsteri” și a criticat „promisiunile false” ale lui Lukașenko, cu care i-a păcălit pe migranți făcându-i să creadă că vor obține intrarea în UE, potrivit CNN.

La sosirea în Belarus, oamenii sunt împinși la graniță și forțați să intre ilegal în Uniunea Europeană”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano.

El a adăugat că este un „abuz” și o practică „inumană”.

ACTUALIZARE 18:05 Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a sugerat marţi Uniunii Europene să ofere Belarusului asistenţă financiară pentru ca această ţară să oprească migranţii care încearcă să ajungă în vestul Europei, la fel cu procedează cu Turcia. Lavrov susține că afluxul de migranţi este rezultatul politicii duse de UE şi NATO în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

ACTUALIZARE 16:00 Cele 27 de state membre au aprobat astfel marţi propunerea Comisiei Europene de suspendare a dispoziţiilor menite să faciliteze emiterea de vize către funcţionarii belaruşi. Executivul comunitar a anunţat că pregăteşte şi sancţiuni împotriva companiilor aeriene care participă la transportul migranţilor din Orientul Mijlociu către capitala Belarusului.

Potrivit agenţiei de presă belaruse Belta, preşedintele rus Vladimir Putin şi cel belarus Aleksandr Lukaşenko au discutat marţi la telefon despre criza migraţiei de la frontiera belaruso-poloneză şi şi-au exprimat preocuparea faţă de prezenţa trupelor poloneze acolo.

Migranţii au folosit luni lopeţi, bâte şi alte instrumente pentru a rupe gardul de sârmă ghimpată, escaladând astfel o criză ce a determinat acum noi sancţiuni europene împotriva Belarusului pentru acest ''atac hibrid'' orchestrat de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

ACTUALIZARE 15:00 Agenţia ONU pentru refugiaţi şi-a exprimat preocuparea, marţi, în legătură cu situaţia sutelor de migranţi de la graniţa dintre Belarus şi Polonia şi a cerut încetarea utilizării persoanelor vulnerabile în scopuri politice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Suntem foarte îngrijoraţi de scenele pe care le vedem la graniţa dintre Belarus şi Polonia”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Shabia Mantoo, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ea a menţionat că UNHCR este preocupată în mod special de soarta femeilor şi copiilor din regiune.

„Am spus în mod repetat că folosirea refugiaţilor, a solicitanţilor de azil şi a migranţilor în scopuri politice este inacceptabilă şi trebuie să înceteze”, a insistat purtătoarea de cuvânt.

ACTUALIZARE 14:00 Migranții care se află la granița dintre Polonia și Belarus au reluat, marți, asaltul asupra cordonului de securitate și a gardului de sârmă ghimpată. Polonia a trimis trupe noi care să protejeze frontiera UE.

„Închiderea frontierei poloneze relevă interesul nostru naţional. Dar astăzi, este în joc stabilitatea şi securitatea întregii Uniuni Europene. Acest atac hibrid al regimului Lukaşenko ne vizează pe toţi. Nu ne vom lăsa intimidaţi şi vom apăra pacea în Europa cu partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană”, a scris şeful executivului polonez pe Twitter.

Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat că sunt 3-4.000 de migranți la graniță și alți 10.000 pe teritoriul Belarusului, care se îndreaptă spre frontiera cu Polonia.

Imaginile publicate de poliția poloneză marți au arătat corturile și focurile de tabără ale migranților pe partea din Belarus a frontierei.

Poliția de frontieră poloneză a declarat pentru Reuters că aproximativ 800 de persoane și-au montat corturile pe partea belarusă a graniței, aceștia făcând parte dintr-un grup de până la 4.000 de migranți care se află în pădurile din apropiere.

Autorităţile poloneze au închis oficial un punct de trecere a frontierei cu Belarus marţi la ora 06:00 GMT.

Polonia a declarat că a desfășurat mai mulți soldați și polițiști de frontieră, în timp ce Lituania a spus că ar putea introduce stare de urgență la granița cu Belarus.

Belarusul a trimis mai mulți soldați la granița cu Polonia și Lituania care îi îndrumă pe migranți să treacă ilegal frontiera

Și la granița cu Lituania situația este asemănătoare, sute de migranți și-au înființat o tabără în pădurea Kapčiamiestis de lângă granița cu Belarus.

Un grup de cinci sute de migranți a fost transportat la granița cu Lituania de la granița cu Polonia. Unii dintre aceștia au încercat să treacă granița cu Lituania și să intre pe teritoriu țării în grupuri mici.

Oficialii din Belarus, înarmați și purtând uniforme, ar fi instruit migranții să treacă prin pădure, noaptea, în Lituania. 

Mărturii de la fața locului arată că soldații belaruși au fost aduși luni spre marți noaptea la graniță. „Era întuneric când au apărut mulți ofițeri. Soldații belaruși sunt acolo de ieri la prânz, înarmați și cu câini. Seara au apărut și mai mulți, în uniforme diferite”, a relatat un jurnalist al siteului de știri Delfi, din Lituania.

Imagini cu soldați din Belarus aduși la graniță au fost publicate și de ministerul polonez al Apărării.

Cel mai mic copil, care se află în prezent într-o tabără ilegală din Kadishum, are doar 5 luni.

Uniunea Europeană îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte. Această creştere a avut loc în urma adoptării de către Bruxelles a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.

NATO a calificat luni drept „inacceptabilă” maniera în care Belarusul „utilizează” chestiunea migraţiei.

Peter Stano, purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell, a evocat posibilitatea adoptării unor noi sancţiuni împotriva Belarusului.

Citește și Cristian Diaconescu: Situația de la granița UE cu Belarus este foarte gravă, se pare că va escalada. Este o formă de război hibrid

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Partenerii noștri