Live

Mesajul criptic prin care Magnus Carlsen și-a acuzat un adversar că a trișat. Este „cel mai mare scandal din istoria șahului”

Data actualizării: Data publicării:
Cu toate că nu a spus-o în mod explicit, retragerea în premieră a lui Carlsen din turneul în care a participat împotriva lui Niemann și videoclipul criptic au fost interpretate ca un mesaj mascat prin care îl acuză pe șahistul american că a trișat. Foto: Profimedia Images

Partida de șah dintre Magnus Carlsen și Hans Niemann de la începutul lunii septembrie ar fi trebuit să fie una simplă pentru campionul norvegian: Carlsen, considerat de mulți a fi cel mai bun șahist din toate timpurile, beneficia de pe urma faptului că juca cu piesele albe, venea după o serie de 53 de jocuri în care nu pierduse niciodată și se înfrunta cu cel mai slab clasat jucător din întreg turneul, scrie The Independent. Puțini se așteptau la o înfrângere pentru Carlsen, însă ceea ce a urmat a fost mult mai bizar decât rezultatul surprinzător al partidei de șah și a provocat un scandal care a zguduit din temelii lumea șahului.

Ziua următoare, cel mai bun șahist al lumii s-a retras din turneul din Statele Unite fără a oferi vreo explicație – a făcut doar o declarație scurtă și a atașat un videoclip scurt într-un mesaj pe Twitter.

„M-am retras de la turneu. Întotdeauna mi-a plăcut să joc la @STLChessClub și sper să mă întorc în viitor”, a scris Carlsen, care a atașat și un videoclip în care antrenorul portughez José Mourinho declară: „Prefer să nu spun nimic. Dacă vorbesc, o să am mari necazuri.”

Cu toate că nu a spus-o în mod explicit, retragerea lui Carlsen din turneul din SUA și videoclipul criptic au fost interpretate ca un mesaj mascat adresat lui Niemann prin care campionul îl acuză că a trișat.

Șahistul american, care a terminat pe locul șase turneul în care l-a bătut pe Carlsen, a negat acuzațiile, dar lumea șahului – un ecosistem specific din care fac parte jucători de șah, dar și profesori, utilizatori de YouTube, „streameri” și fani – a fost cuprinsă complet de drama iscată între cei doi șahiști.

„Practic, se pare că Magnus Carlsen crede că ceva nu e în ordine cu Hans Niemann”, a spus Levy Rozman, maestru internațional la șah și gazdă a unui canal popular de YouTube. Rozman a descris evenimentul drept „probabil, cel mai mare scandal din istoria șahului”.

Cum ar fi putut Niemann să trișeze: mărgele anale vibrante și lasere ultraviolete

Încercările de trișare sunt la fel de vechi ca jocul de șah, dar ascensiunea jocurilor de șah în mediul online, cât și invenția motoarelor de șah alimentate de inteligența artificială care poate calcula milioane de mișcări posibile în câteva secunde, au dus la o explozie a cazurilor de trișare în ultimii ani.

Chess.com, cea mai populară platformă de șah de pe internet, a numit trișarea „secretul (nu foarte secret) murdar al șahului” care a „infectat site-urile online de șah”. Site-ul spune că trebuie să suspende în jur de 500 de conturi pe zi din cauza cazurilor de trișare.

Teoriile care au apărut pe internet despre felul în care Niemann ar fi putut să trișeze în partida sa împotriva lui Carlsen sunt încă și mai ciudate decât scandalul în sine.

Utilizatorii de Reddit au sugerat faptul că Niemann s-ar fi putut folosi de mărgele anale care vibrează pentru a primi ajutor din exterior – o teorie discutată chiar și de marele maestru la șah Eric Hansen.

O altă teorie sugerează că Niemann ar fi putut folosi un „laser minuscul” care trasează o linie ultravioletă pe tabla de șah vizibilă doar cu ajutorul unor lentile de contact speciale.

La câteva zile după declanșarea scandalului, Niemann și Carlsen s-au întâlnit din nou într-un turneu online. În semn de protest, Carlsen s-a retras din joc după ce a făcut o singură mutare. Foto: Profimedia Images

Niemann: Carlsen „a fost foarte demoralizat pentru că a pierdut în fața unui idiot ca mine” 

Niemann a oferit și el o teorie care ar putea să explice comportamentul lui Carlsen. În interviul de după partida de șah dintre cei doi, americanul a spus că norvegianul „a fost foarte demoralizat pentru că a pierdut în fața unui idiot ca mine. Trebuie să fie foarte jenant pentru campionul mondial să piardă împotriva mea. Mă simt prost pentru el.”

Ceea ce a urmat a fost ca un episod dintr-un documentar care investighează crime reale. Istoricul lui Niemann a fost examinat cu mare atenție online, iar partidele sale din trecut au fost studiate pentru a se descoperi eventuale anomalii și tipare.

Hikaru Nakamura, un mare maestru la șah, fost număr doi în lume și un șahist foarte popular pe YouTube, a rejucat partida dintre Carlsen și Niemann pentru a descoperi mutări care nu erau logice.

În alte cuvinte, Nakamura s-a uitat după mutări care nu puteau fi făcute decât la sugestia inteligenței artificiale. „Sunt destul de suspicios”, a spus acesta.

Greg Keener, un arbitru al Federației Internaționale de Șah (FIDE) și manager asistent a Clubului de Șah Marshall, a scris într-o analiză pentru New York Times că poziția lui Niemann în clasamentul ELO – un coeficient care arată evoluția jucătorilor în funcție de rezultatele obținute – a crescut cu peste 500 de puncte începând cu ianuarie 2021, „un progres atât de rapid că mulți oameni nu cred că este posibil”.

Ascensiunea meteorică a lui Niemann este motivul principal pentru care așa de mulți oameni sunt suspicioși în privința sa.

Niemann a recunoscut că a trișat în alte jocuri de șah

Scandalul s-a adâncit și mai mult atunci când Niemann a recunoscut într-un interviu, în care a încercat să explice strategia pe care a folosit-o împotriva lui Carlsen și pentru a se apăra de acuzații, că a trișat în jocuri online când era mai tânăr.

„Am trișat în jocuri oarecare pe Chess.com. Am fost confruntat. Am recunoscut. Iar aceasta este cea mai mare greșeală din viața mea”, a mărturisit Niemann. „Îmi este complet rușine. Spun lumii pentru că nu vreau să se interpreteze greșit și nu vreau zvonuri. Nu am trișat niciodată într-un joc față în față.”

„În afară de atunci când aveam 12 ani, nu am trișat niciodată într-un turneu cu premii în bani”, a spus Niemann într-un interviu pentru Clubul de Șah St Louis.

Niemann a recunoscut că a trișat în timpul unor jocuri de șah online când era mai tânăr, dar spune că a jucat cinstit împotriva lui Carlsen. Foto: Twitter / @HansMokeNiemann

Niemann a spus apoi că este dispus să joace complet dezbrăcat pentru a-și demonstra nevinovăția împotriva acuzațiilor conform cărora ar purta dispozitive la el pentru a trișa.

La două zile după interviu, Chess.com a declarat că l-a exclus pe Niemann de pe site, dar nu a oferit mai multe detalii.

Drama, însă, a continuat. Niemann și Carlsen s-au întâlnit din nou, de data aceasta într-o partidă de șah online, în cadrul turneului Generation Cup. După ce a făcut o singură mutare, Carlsen s-a retras din joc și și-a închis camera web.

„Aceasta este o declarație mai importantă decât un tweet, cred eu”, a spus comentatorul acelei partide.

FIDE i-a reproșat lui Carlsen faptul că s-a retras din partida de șah împotriva lui Niemann, dar a adăugat că împărtășește „îngrijorările profunde [ale lui Carlsen] despre pagubele aduse șahului din cauza trișării”, scrie CNN.

Carlsen promite să facă dezvăluiri: „Asta nu va fi tot ce veți auzi din partea mea”

Tumultul creat în jurul lui Niemann amenință să îi deraieze cursul carierei unui tânăr maestru la șah înainte de a începe cu adevărat. Până acum nimeni nu a fost în stare să ofere dovezi clare care să demonstreze că șahistul american a trișat.

După mai multe zile de speculații, Chirs Bird, arbistrul-șef al turneului care a stârnit întreg scandalul, a spus că nu există nicio dovadă de trișare.

Levon Aronian, un mare maestru la șah din Armenia care a participat în același turneu, i-a luat apărarea lui Niemann. „Cred că [acuzațiile de trișare] apar de multe ori atunci când un jucător tânăr joacă foarte bine. Apar tot felul de acuzații la adresa lor. Toți colegii mei sunt destul de paranoici”.

„Cu siguranță voi face o declarație în curând și asta nu va fi tot ce veți auzi din partea mea despre asta”, a spus Carlsen. Foto: Profimedia Images

Carlsen a revenit din nou asupra subiectului săptămâna aceasta și a spus: „Din păcate nu pot să vorbesc despre asta”, a răspuns Carlsen când a fost întrebat de ce s-a retras din ultimul său meci împotriva lui Niemann. „Dar, știi, oamenii pot trage singuri concluziile și cu siguranță au făcut-o”.

Carlsen, care a câștigat până la urmă turneul în care s-a retras din meciul împotriva lui Niemann, a promis la finalul săptămânii trecute că „în curând” va spune mai multe despre acest scandalul, potrivit BBC.

Vorbind după victoria sa în turneul online, Carlsen a spus că va spune mai multe despre scandal „fie că o voi face mâine sau într-una din zilele care vor urma”, adăugând că dorește ca „trișarea în șah să fie tratată cu seriozitate”.

„Cu siguranță voi face o declarație în curând și asta nu va fi tot ce veți auzi din partea mea despre asta”, a spus Carlsen.

Retragerea lui Carlsen din turneul din St Louis după înfrângerea controversată înregistrată împotriva lui Niemann a fost prima dată în cariera sa când campionul norvegian s-a retras dintr-un turneu, potrivit chess24.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

Autoritățile din Rusia arestează un cetățean german. Este acuzat de sabotaj

Ciucă, Lasconi și Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis

Scandalul din Biserica Anglicană e departe de a se încheia. O victimă a lui John Smyth cere ca mai mulți episcopi să demisioneze

Partenerii noștri