Live

Mesajul celui mai sângeros criminal din Germania postbelică pentru familiile victimelor sale

Data publicării:

Fostul asistent medical din Germania acuzat că a ucis peste 100 de pacienți a transmis un mesaj familiilor victimelor sale. Niels Hoegel, cel mai sângeros criminal în serie din istoria postbelică a Germaniei, le-a spus judecătorilor, la procesul aflat în desfășurare, că a comis crimele din plictiseală și din dorința de a-și impresiona colegii cu manevrele sale de resuscitare, scrie Washington Post.

„Dacă aș ști cum să vă ajut, atunci aș face-o, credeți-mă. Sunt pe deplin convins acum că fiecare familie merită o explicație. Îmi pare sincer rău”, le-a transmis el familiilor victimelor sale.

Hoegel, în vârstă de 41 de ani, a petrecut deja 10 ani în închisoare dintr-o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru 6 crime, însă recent a recunoscut că este vinovat de moartea a peste 100 de pacienți.

El le-a mărturisit anchetatorilor că le administra supradoze pacienților pentru că îi plăcea adrenalina pe care o resimțea când trebuia să îi resusciteze. Hoegels a adăugat că îi plăcea să se laude cu abilitățile sale în fața colegilor și că era „plictisit”.

Procurorii spun că cel puțin 36 de pacienți au murit la un spital din Oldenburg, unde lucra asistentul medical, iar alți 64 au decedat la o clinică de lângă Delmenhorst, între anii 2000 și 2005.

Trupurile a peste 130 de pacienți care au fost tratați de Hoegel au fost exhumate, un caz fără precedent în Germania, pentru a fi examinate. Anchetatorii cred că bilanțul final al victimelor lui Niels Hoegel ar putea ajunge până la 200. Este posibil însă ca numărul victimelor să nu fie aflat niciodată, întrucât mulți dintre cei morți au fost incinerați.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Haos în UE de Revelion, din cauza petardelor și artificiilor. Oficialii nemți cer restricții după ce cinci oameni au murit de Anul Nou

Liderul social-democraților germani vrea ca Scholz să-l sune mai des pe Putin, deși apelul din 2024 a fost criticat de Zelenski

Doi polițiști români au participat la misiuni operative desfășurate în zonele Târgurilor de Crăciun din Germania

Cinci persoane din Germania au murit de Anul Nou, încercând să aprindă focuri de artificii

Partenerii noștri