Live

Membrii europeni ai NATO trebuie să se pregătească de investiții militare masive. „Dimensiunea amenințării nu mai poate fi ignorată”

Data publicării:
Europa se mișcă prea lent și vor exista consecințe. Foto: Profimedia

Europa ar putea avea nevoie de cheltuieli în domeniul apărării în valoare de 720 de miliarde de dolari, potrivit analiștilor, scrie Bloomberg. Acest lucru ar însemna propriu-zis o dublare a bugetelor de apărare.

Potrivit unui raport Bloomberg Intelligence, principalele țări europene ar putea fi nevoite să dubleze cheltuielile de apărare pentru a face față provocării reprezentate de agresiunea Rusiei în Ucraina, precum și posibilității unui sprijin american mai redus în cadrul unei președinții Donald Trump.

Cei mai mari 15 membri europeni ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord ar putea fi nevoiți să majoreze investițiile militare cu până la 340 miliarde de dolari anual, până la 720 miliarde de dolari, au scris analiștii BI conduși de George Ferguson.

În timpul campaniei sale, Trump a declarat că va reduce relațiile de securitate ale SUA cu Europa, iar în timpul unui summit NATO din primul său mandat, Trump a amenințat că va părăsi alianța militară dacă aliații nu vor crește cheltuielile.

„Agresiunea rusă a stimulat deja creșterea cheltuielilor de apărare în Europa”, a scris Ferguson. „Cu toate acestea, este posibil să fie nevoie de mai mult pentru a sprijini Ucraina, pentru a contracara postura regională agresivă a Moscovei și pentru a aborda adâncirea concurenței strategice cu China”.

Cât alocă țările europene Apărării?

Conform unor estimări pentru anul în curs, cheltuielile de apărare ca procent din PIB pot varia între 1,5% din PIB (Spania, Slovenia, Belgia au între 1 și 1,5%) la țări care dedică aproximativ 2,5% din PIB (Polonia, Grecia, Țările Baltice). USA dedică Apărării circa 3,8% din PIB.

Potrivit estimărilor NATO, România alocă 2,25% din PIB în 2024, dar este de văzut cât din această sumă este cheltuită, pentru că au existat exemple în care banii cheltuiți au fost sub cei planificați.

O „agonie lentă”

Raportul vine după ce fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avertizat cu privire la o „agonie lentă” în Uniunea Europeană dacă statele membre nu acționează rapid pentru a stimula productivitatea regiunii prin investiții suplimentare. Acesta a declarat că Europa ar trebui să își extindă capacitatea industrială în domeniul apărării pentru a se asigura că valorile fundamentale ale regiunii nu dispar.

Potrivit raportului, Europa are nevoie urgentă de tancuri de luptă, piese de artilerie și vehicule de luptă pentru infanterie pentru forțele sale terestre, precum și de avioane de sprijin, cum ar fi avioane cisternă, cargo și submarine de vânătoare.

Printre companiile care ar putea beneficia de creșterea cheltuielilor se numără Leonardo SpA, Airbus SE, BAE Systems Plc și Rolls Royce Holdings Plc, au scris analiștii.

După decenii de subinvestiții de la sfârșitul Războiului Rece, o reînarmare la această scară ar putea dura pe continent mai mult de 10 ani, în condițiile în care restanțele contractanților se umflă, iar lanțurile de aprovizionare aerospațiale și de apărare sunt deja destul de întinse.

„Este posibil ca europenii să fie nevoiți să își regândească unele dintre prioritățile de cheltuieli, având în vedere că multe dintre bugetele lor sunt deja puse la încercare, dar dimensiunea amenințării este de așa natură încât nu o pot ignora”, a declarat Ferguson într-un interviu.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marcel Ciolacu a discutat la telefon cu președintele ales al SUA Donald Trump. Care au fost subiectele abordate

Cine este noul secretar general adjunct al NATO. O femeie îl înlocuiește pe Mircea Geoană

Avertismentul lui Rutte: „Dacă Putin își atinge obiectivele în Ucraina, nu se va opri acolo”

Cablul submarin de telecomunicaţii între Helsinki şi Rostock a fost rupt în în urma unui impact exterior

Partenerii noștri