Live

Măsură în premieră. Negociatorii post-Brexit au renunţat la strângerile de mâini la întâlnirea de la Bruxelles

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

A doua zi a primei runde de negocieri între Uniunea Europeană şi Regatul Unit privind viitoarea lor relaţie post-Brexit s-a deschis marţi, la Bruxelles, fără strângeri de mâini între negociatori, din cauza epidemiei provocate de coronavirus, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit unor surse apropiate întâlnirii, negociatorii s-au „pus de acord” să evite strângerile de mâini, pentru a limita riscurile propagării virusului.

La dispoziţia membrilor delegaţiei britanice au fost puşi dezinfectanţi, a precizat una dintre sursele citate.

După deschiderea de luni, marcată de o întâlnire între negociatorul-şef al UE Michel Barnier şi omologul său britanic David Frost, discuţiile de marţi vor fi mult mai substanţiale.

Chestiuni cruciale precum condiţiile de concurenţă, pescuitul şi reglementarea diferendelor în viitorul acord vor fi abordate pentru prima dată.

Această primă rundă de discuţii între UE şi Londra se va încheia joi la prânz şi va fi urmată de o conferinţă de presă a lui Michel Barnier. Negociatorul-şef britanic va rămâne de asemenea în Bruxelles până joi, a precizat un diplomat european.

Următoarele runde de negocieri se vor desfăşura alternativ la Bruxelles şi Londra, cu o frecvenţă de 2-3 săptămâni.

Regatul Unit - care a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie - şi blocul comunitar speră să ajungă până la finalul anului la un consens asupra viitoarei lor relaţii, pentru a evita un „no deal” cu urmări economice brutale, dar ambiţiile celor două părţi sunt divergente, aşa cum a arătat şi prima zi a discuţiilor, luni.

Într-un mesaj pe Twitter, Barnier şi-a reiterat dorinţa de a încheia un „parteneriat ambiţios şi echitabil” cu Londra, în timp ce Regatul Unit nu aşteaptă nimic altceva decât „un acord de liber schimb ce respectă deplin” independenţa sa.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Partenerii noștri