Live

Foto Marș pentru comemorarea victimelor masacrului de la Praga. Bisericile au bătut clopotele 14 minute

Data actualizării: Data publicării:
O mulțime de peste o mie de oameni a stat în liniște, mână în mână, și a ascultat sunetele clopotelor care au bătut în memoria fiecărei victime. Sursa foto: Profimedia Images

Elevi și profesori au comemorat joi cele 14 victime ale masacrului de la Universitatea din Praga. Oamenii au format un lanț uman pentru a îmbrățișa simbolic clădirea facultății, unde un atacator înarmat a deschis focul cu câteva zile înainte de Crăciun. Clopotele bisericilor au bătut minute în șir, în memoria fiecărei victime, transmite Reuters.

Cei îndoliați au trecut de la sediul medieval al Universității Charles, prin Piața Orașului Vechi din Praga, până la clădirea Facultății de Arte, unde un student, în vârstă de 24 de ani, a comis un masacru pe 21 decembrie, înainte de a se sinucide când a fost încolțit de poliție.

O mulțime de peste o mie de oameni a stat apoi în liniște, mână în mână, în timp ce bisericile istorice ale orașului au bătut clopotele timp de 14 minute pentru a comemora fiecare victimă.

Marș pentru comemorarea victimelor masacrului de la Praga. Sursa foto: Profimedia Images

Mii de lumânări zăceau pe treptele clădirii facultății, care va rămâne închisă până la sfârșitul lunii ianuarie.

Paritipanții la marșul de comemorare au aprins lumânări. Sursa foto: Profimedia Images

„Sunt încurajată de cuvintele studenților care spun că ura nu va învinge. Vom trăi și vom studia mai departe”, a spus rectorul universității, Milena Kralickova, mulțimii înaintea marșului.

„Comunitatea noastră academică este rănită, dar nu și înfrântă. Pașii noștri prin Praga astăzi către Facultatea de Arte vor simboliza, de asemenea, calea către recuperare”, a mai spus ea.

Cehii au comemorat victimele atacului de la Facultatea de Arte din Praga. Sursa foto: Profimedia Images

Kralickova și decanul Facultății de Arte au condus marșul, fiecare cu o lampă aprinsă, la sediul universității pentru a aprinde o flacără memorială în afara clădirii facultății, care va sta aprinsă timp de o lună.

O flacără va sta aprinsă în memoria celor uciși în atacul de la Praga. Sursa foto: Profimedia Images

Atacul a stârnit discuții între universități, studenți, poliție și lideri politici despre schimbări ale măsurilor de securitate. Dar cu toții au fost de acord inițial să lase oamenii să intre în clădirile universității fără a fi nevoiți să treacă prin detectoare de metale.

Există aproape 1 milion de arme, inclusiv puști, deținute legal de peste 300.000 de oameni în țara cu aproape 11 milioane de locuitori. După atacul armat, s-a făcut apel la reguli mai stricte pentru obținerea licențelor de arme și pentru controale psihologice obligatorii.

Poliția a declarat săptămâna trecută că atacatorul a lăsat un bilet înainte de a se sinucide, recunoscând că a ucis un bărbat și un copil de două luni la începutul lunii decembrie. Și-a ucis și tatăl în ziua atacului de la universitate.

Poliția cehă a fost lăudată pentru că a sosit rapid la fața locului, atunci, la câteva minute după primele informații despre focuri de armă, pentru a confrunta persoana care trăgea.

O anchetă a poliției verifică însă dacă o alarmă mai extinsă ar fi putut fi declanșată mai repede după ce poliția l-a găsit mort pe tatăl atacatorului, mai devreme în ziua tragediei.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Evo Morales spune că a fost ținta unei tentative de asasinat. 14 focuri de armă, trase în mașina fostului președinte al Boliviei

Atac armat pe o autostradă de lângă Tel Aviv. Un bărbat a deschis focul și a împușcat 5 oameni. Mărturia eroulului care l-a oprit

Tururile ghidate din bar în bar vor fi interzise în Praga pe timpul nopții din cauza turiștilor care se îmbată și fac scandal

Trei oameni au fost împușcați mortal în Lisabona. Atacatorii au fugit de la locul faptei

Partenerii noștri