Mariupol a căzut complet în mâinile rușilor. De ce este atât de important pentru Putin orașul-port de la Marea Azov
Evacuarea a sute de luptători ucraineni, mulți dintre ei răniți, în orașele controlate de ruși, a marcat probabil sfârșitul celei mai lungi și mai sângeroase bătălii desfășurate până acum în războiul pronit de Vladimir Putin în Ucraina și reprezintă în același timp o înfrângere semnificativă pentru autoritățile de la Kiev. Mariupol este acum un oraș în ruină după un asediu rusesc despre care Ucraina spune că a ucis zeci de mii de oameni.
Forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, potrivit unui comunicat transmis luni dimineață de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Comandanții unităților staționate la uzina de oțel Azovstal din oraș au primit ordin „să salveze viețile personalului lor”, se mai arată în comunicat.
Sute de oameni au fost evacuați luni din combinat, ultima redută din orașul care devenise un simbol al rezistenței ucrainene, sub bombardamentele rusești. Ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Malyar, a vorbit într-un mesaj video despre operațiunea de evacuare, menționând că unele forțe ucrainene rămân la Azovstal.
„53 de persoane rănite grav au fost evacuate din Azovstal într-o unitate medicală din Novoazovsk pentru îngrijiri medicale”, a spus ea. Novoazovsk este controlat de ruși și se află la aproximativ 32 km la est de Mariupol. „Alte 211 persoane au fost duse la Olenivka prin coridorul umanitar”, a mai spus Malyar. O „procedură de schimb” va face ca cei evacuați să fie aduși acasă, a precizat oficialul ucrainean. De asemenea, Olenivka este o altă zonă controlată de separatiști susținuți de armata rusă.
Hanna Maliar precizează că urmează să aibă loc apoi „un schimb” de prizonieri. „O procedură de schimb va avea loc pentru a-i aduce acasă”, a spus ea. Potrivit Reuters, se credea că aproximativ 600 de militari se aflau în interiorul fabricii de oțel. Armata ucraineană a declarat că se depun eforturi pentru evacuarea celor care se află încă în interior.
La scurt timp după declarația Hannei Maliar, și preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit despre situația de la Azovstal, în mesajul său către națiune difuzat în fiecare seară. „Sperăm că vom reuși să salvăm viețile băieților noștri”, a declarat președintele ucrainean „Între ei sunt răniți grav. Ei primesc îngrijiri. Ucraina are nevoie de eroi ucraineni în viață”, a mai spus Zelenski.
Reuters notează că cinci autobuze care transportau soldații ucraineni din Azovstal au sosit luni seara la Novoazovsk. Într-un vehicul, marcat cu Z, ca multe vehicule militare rusești din Ucraina, bărbați au putut fi observați stând pe tărgi pe trei niveluri.
De ce este atât de important Mariupol pentru ambele părți?
De la începutul invaziei, de pe 24 februarie, rușii și-au concentrat mare parte din forțe și atacuri asupra orașului Mariupol pentru a încerca să creeze un coridor terestru între Crimeea și estul Ucrainei și să paralizeze astfel economia ucraineană prin blocarea exporturilor prin portul asediat de la Marea Azov.
Ceea ce odinioară era un oraș-port și un centru comercial de aproape jumătate de milion de oameni este acum în ruine, notează Sky News.
Estimările ucrainene și occidentale spun că peste 20.000 de civili au murit în Mariupol, mulți alții au fost răniți și mii au fost forțați să părăsească orașul.
Capturarea Mariupolui le permite rușilor să-și alăture trupele staționate în prezent în sudul Ucrainei. Cucerirea acestui oraș, cunoscut cândva drept „poarta maritimă a Donbasului”, înseamnă, de asemenea, că rușii controlează 80% din coasta Mării Negre, ceea ce este vital pentru comerțul ucrainean și internațional.
Experții militari consideră că Mariupol este ultima zonă de care rușii au nevoie pentru a asigura un coridor terestru din Rusia până în Crimeea.
Capturarea Mariupolului îseamnă pentru ruși și „salvarea” fostului teritoriu rusesc. Însuși Vladimir Putin vede întreaga zonă din jurul Mării Negre, inclusiv Mariupol, ca parte istorică a Rusiei.
Imperiul Rus a revendicat-o ca Novorossiya (Noua Rusie) în secolul al XVIII-lea, după ce a luptat cu otomanii de acolo. De altfel, mai mulți oameni din sudul și estul Ucrainei vorbesc și se consideră etnici ruși, de aceea crede Moscova că poate să controleze pe termen lung acel teritoriu.
Putin vrea să recreeze în zonă o „sferă de influență” în stil sovietic. Dar natura brutală a războiului, suplimentată de rezistența ucraineană, a făcut acest lucru mult mai dificil.
Unii dintre analiștii occidentali ai războiului din Ucraina cred că modul în care rușii au desfășurat ceea ce ei consideră în continuare „o operațiune militară specială” a dus la situația în care chiar și zonele anterior pro-ruse au devenit destul de anti-ruse.
Paralizarea economiei ucrainene și brutalitatea rușilor
Mariupol este un oraș-port cheie la Marea Neagră, iar combinatul siderurgic Azovstal, unde s-au adăpostit ultimii apărători ucraineni, era înainte de război una dintre cele mai mari fabrici din Europa.
Asaltul rusesc de la Mariupol a decimat capacitatea Ucrainei de a produce fier și oțel, dar și de a-l expedia, împreună cu exporturile sale de cărbune și cereale, în restul lumii.
De opt ani încoace, de la anexarea ilegală a Crimeei de către Moscova, în 2014, orașul a fost prins între forțele ruse din peninsulă și separatiștii pro-Kremlin din republicile separatiste autodeclarate Donețk și Luhansk.
Pierderea orașului Mariupol este o lovitură majoră pentru ceea ce a mai rămas din economia Ucrainei.
Aproximativ 90% din clădirile din Mariupol au fost distruse, inclusiv case, spitale și școli. Deși devastatoare, utilizarea raportată a armelor chimice în oraș, atacurile asupra unei maternități și a unui teatru folosit ca adăpost pentru civili au întărit sprijinul occidental al Ucrainei.
O victorie de etapă, care îmbunătățește moralul trupelor ruse
Cucerirea orașului Mariupol de către Rusia este semnificativă din punct de vedere psihologic pentru ambele părți în acest război.
O victorie a rușilor la Mariupol permite Kremlinului să arate populației, prin intermediul mass-media controlate de stat, că Rusia își atinge obiectivele și face progrese.
Ucrainenii spuneau că pierderea orașului ar fi o lovitură majoră, nu doar militar și economic, ci și pentru moralul bărbaților și femeilor care luptă pe teren, apărându-și țara.
Mariupol este primul oraș important care cade în mâinile rușilor după Herson, un oraș mult mai puțin important din punct de vedere strategic, care nu a fost apărat aproape deloc.
Ce reprezenta orașul Mariupol înainte de invazia rusă
Mariupol este un oraș din sud-estul Ucrainei, situat pe coasta de nord a Mării Azov, la gura de vărsare a râului Kalmius. Înainte de invazia rusă, era al zecelea oraș ca mărime din Ucraina și al doilea ca mărime din regiunea Donețk, cu o populație de 431.859 de locuitori în 2021.
The difference between Christmas and now for Mariupol is hard to look at. Russia's genocide against the people of Ukraine is a supreme kind of evil. https://t.co/vmeGQ9kEpP
— Ashton Pittman (@ashtonpittman) May 1, 2022
Mariupol a fost fondat pe locul unei foste tabere de cazaci numită Kalmius și a primit drepturi de oraș în 1778. A fost un centru pentru comerțul cu cereale, metalurgie și inginerie grea, inclusiv prin combinatul siderurgic Azovstal. Mariupol a jucat un rol-cheie în industrializarea Ucrainei. Mariupol era un centru pentru industrie, precum și pentru învățământul superior și afaceri.
În urma Războiului din Donbas, când orașul Donețk a devenit capitala autoproclamatei Republici Populare Donețk în 2014, Mariupol a devenit centrul administrativ provizoriu al regiunii Donețk. Orașul a fost securizat la 13 iunie 2014 de către trupele ucrainene, dar de atunci a fost atacat de mai multe ori.
Citește și: Moscova vrea să organizeze referendum în Mariupol, pentru alipirea orașului la Rusia (oficial ucrainean)
Editor : Marco Badea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News