Live

Marea Britanie a pierdut peste 2 miliarde de lire în exporturile de alimente și băuturi, din cauza Brexit

Data actualizării: Data publicării:
Panou de protest împotriva Brexit la Londra. Foto: Profimedia Images

Noi date de la Federația Producătorilor de Alimente și Băuturi din Marea Britanie arată că exporturile britanice în Uniunea Europeană s-au prăbușit cu aproape un sfert în cele nouă luni care au trecut de la intrarea în vigoare a Brexit, o pierdere de 2,4 miliarde de lire, relatează The Independent.

Exporturile spre marile piețe europene au fost lovite puternic – vânzările spre Spania au scăzut cu mai mult de o jumătate (50,6%) față de nivelul din 2019, spre Germania au scăzut cu 44,5%, iar cu Italia cu 43,3%. De asemenea, vânzările spre cea mai mare piață externă a UK, Irlanda, au scăzut și ele cu mai mult de un sfert.

Liderii din industrie au avertizat și că aceste cifre vor deveni o normă, o lovitură pentru aspirațiile post-Brexit ale lui Boris Johnson.

Conform organizației britanice, pierderile masive de profit din exporturi sunt o consecință și a tratatului comercial post-Brexit semnat de Boris Johnson cu UE, dar și a pandemiei de coronavirus.

Totuși, datele arată că exporturile în țări non-UE au crescut cu 11 în primele trei sferturi ale lui 2021, ceea ce sugerează că Brexit este de vină pentru prăbușirea comerțului cu Europa, una dintre cele mai importante piețe pentru producătorii britanici. Cel mai puternic lovite au fost întreprinderile mici și mijlocii.

În total, exporturile de alimente și băuturi britanice au scăzut cu 2,7 miliarde în primele trei sferturi ale lui 2021, față de aceeași perioadă în 2019. Pierderile pe piața europeană au fost de 2,4 miliarde de lire sterline.

Organizația a făcut un apel la guvernul britanic pentru o relație constructivă cu Bruxelles-ul prin care să fie îmbunătățit felul în care funcționează acordul comercial dintre cele două părți. Din cauza tratatului, există o mulțime de bariere birocratice în fața comerțului față de aranjamentul anterior de care UK se bucura ca parte a UE.

„Este extrem de dezmăgitor să vedem cât de rău a fost afectat comerțul nostru cu UE, cei mai mici dintre exportatorii noștri fiind loviți cel mai dur. Este esențial ca guvernul să lucreze constructiv cu UE pentru a îmbunătăți implementarea Acordului de Comerț și Cooperare pentru a ajuta întreprinderile mici, altfel, această situație va continua”, a spus Dominici Goudie, directorul Federației.

Conform datelor Federației, exporturile spre China au crescut cu 22,1%, cele spre Taiwan cu 21,8%, cele spre Emiratele Arabe Unite cu 18,4%, Japonia cu 10,6%, iar spre Singapore cu 5,4%. Totuși, aceste piețe îndepărtate reprezintă o parte mult mai mică a exporturilor UK, față de piețele mari și mult mai importante pentru economia britanică din Uniunea Europeană.

Acordurile comerciale post-Brexit semnate de guvernul condus de Boris Johnson produc un beneficiu economic neglijabil față de pierderile catastrofale suferite de economia britanică ca urmare a deconectării de piața europeană, conform unei analize realizată de cercetători de la Observatorul de Politică Comercială de la Universitatea din Sussex în noiembrie.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Partenerii noștri