Live

Zeci de morți după ce pe piață a ajuns alcool cu o substanță toxică. Anchetă de amploare în India, după această tragedie

Data actualizării: Data publicării:
Cel puțin 34 de persoane au murit în India după ce au consumat alcool contrafăcut, în care contrabandiștii au pus o substanță toxică. FOTO: Profimedia Images

Cel puțin 34 de persoane au murit în India după ce au consumat alcool contrafăcut, în care contrabandiștii au pus o substanță toxică. Tragedia s-a produs în statul Tamil Nadu, din sudul țării, au declarat oficiali citați de BBC.

Cel puțin 80 de persoane sunt tratate în spitale pentru diverse afecțiuni, precum diaree excesivă, iar oficialii spun că numărul morților ar putea crește.

Două persoane au fost arestate până acum și o anchetă amplă este în desfășurare. Un oficial din poliție și zece angajați cu atribuții de control au fost suspendați din funcție pentru neglijență.

Zeci de oameni mor în India în fiecare an, din cauza consumului de alcool contrafăcut de la distilerii de pe piața neagră. Contrabandiştii adaugă adesea metanol în amestecul lor, pentru a-i spori tăria. Dacă este ingerat chiar și în cantități mici, metanolul poate provoca orbire, afectează ficatul și poate duce la deces.

Tragedia din Kallakuruchi s-a produs după ce un contrabandist a vândut alcoolul la un magazin local, iar cei care au cumpărat băutura au început să aibă simptome precum amețeli, dureri de cap, vărsături, greață, dureri de stomac și iritații oculare. Cu toții au fost transportați la spital.

Autoritățile au anunțat o despăgubire de 1 milion de rupii (12.000 de dolari; 9.425 de lire sterline) familiilor celor care au murit și 50.000 de rupii pentru familiile celor internați. "Cei implicați în crimă au fost arestați. S-au luat măsuri și împotriva oficialilor care nu au reușit să o prevină", ​​a scris el pe X (fostul Twitter).

Dar partidele de opoziție au criticat guvernul pentru că nu a reușit să reducă contrabanda cu alcool toxic. De asemenea, au cerut demisia ministrului însărcinat cu supravegherea vânzării alcoolului.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin plănuiește prima vizită în India de la declanșarea războiului. Aceasta nu este membră a Curții Penale Internaționale

India a testat cu succes o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune și se alătură marilor puteri care au această tehnologie

10 nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică

Orașul unde aerul este atât de poluat încât jumătate dintre locuitori cer ajutor medical

Partenerii noștri