Live

„Zborurile morții”. Un avion din care mii de oameni au fost aruncați în ocean în vremea „Războiului murdar” se va întoarce în Argentina

Data publicării:
Avion Short SC.7 Skyvan precum cele folosite de ultimul regim dictatorial din Argentina pentru a scăpa de oponenți. Foto: Profimedia Images

Cu toate că pe vremea dictaturii militare care a condus Argentina în perioada 1976-1983 s-au organizat „zboruri ale morții” aproape săptămânal – în care au fost omorâți între 1.500 și 2.000 de persoane, potrivit The New York Times, multe dintre detaliile evenimentelor în urma cărora victimele și-au găsit sfârșitul rămân învăluite în mister.

În noaptea de 14 decembrie 1977, trei piloți au zburat un avion cu turbopropulsoare timp de mai bine de o oră deasupra Oceanului Atlantic, relatează The Guardian. Potrivit jurnalului de zbor, avionul a plecat fără pasageri, dar asta era o minciună: pe podeaua cabinei zăceau opt femei și patru bărbați torturați, sedați și aproape inconștienți.

Două persoane din echipajul de bord au dezbrăcat victimele și au deschis ușa cu rampă din spatele avionului. Apoi, au împins victimele afară, acestea căzând în Atlanticul de Sud de la mii de metri înălțime.

După o serie uimitoare de evenimente, însă, nu doar că s-a reușit identificarea piloților, care au fost între timp condamnați pentru faptele lor, dar chiar și avionul în cauză – un Short SC.7 Skyvan construit în Belfast – a fost descoperit în SUA.

Avionul va fi returnat în curând Argentinei, urmând a fi expus în Muzeul Memoriei dintr-un fost lagăr de exterminare din Buenos Aires de unde victimele regimului totalitar au fost transportate cu astfel de aeronave pe ultimul lor drum.

„Au fost aruncați din acest avion și nimeni nu va putea nega asta acum”

Cecilia De Vincenti, a cărei mamă, Azucena Villafor, a murit în acel zbor, a spus că întoarcerea avionului va oferi o dovadă concretă împotriva adepților curentului de negare a crimelor dictaturii, din ce în ce mai popular în Argentina.

„Va face istoria tangibilă: au fost în viață până pe 14 decembrie, atunci când au fost aruncați din acest avion și nimeni nu va putea nega asta acum”, a spus Vincenti.

Fostul dictator Rafael Videla (în mijloc) și alți foști oficiali argentinieni, acuzați că au provocat dispariția a până la 30.000 de oameni în perioada 1976-1983. Foto: Profimedia Images

Spre deosebire de Brazilia și Uruguay, unde persoanele care au comis infracțiuni în numele dictaturilor din aceste țări, Argentina a judecat și condamnat în jur de 1.000 de foști ofițeri militari pentru încălcarea drepturilor omului în timpul regimului autoritar.

Cele 12 persoane aruncate din avionul Skyvan în noaptea de 14 decembrie aparțineau de Grupul Bisericii Sfintei Cruci, numit după biserica comunitară irlandeză unde s-au cunoscut. Printre aceștia se numărau trei membri ai grupului Mamele din Piața de Mayo, care au demonstrat în fața palatului prezidențial în 1977 pentru a cere eliberarea copiilor lor care fuseseră răpiți de autorități, trei alte rude ale persoanelor dispărute, două călugărițe franceze și patru tineri activiști care le ajutau pe femei să își caute persoanele dragi.

O poveste plină de coincidențe. „Aș fi putut și eu să mor în acel avion”

În total, cinci avioane Skyvans ar fi fost folosite în „zborurile morții”: două au fost doborâte în timpul războiului pentru Insulele Malvine/Falkland împotriva Marii Britanii și celelalte trei au fost vândute – numai unul dintre ele a supraviețuit până în prezent.

Doi dintre piloți au fost condamnați în 2017, iar cel de-al treilea a murit din cauze naturale înainte să își afle sentința.

„Este o poveste plină de coincidențe incredibile”, a spus Mabel Careaga, a cărei mamă a murit în aceeași noapte fatidică. „Trupurile a cinci dintre cei doisprezece, inclusiv al mamei mele și a mamei lui De Vincenti, au fost descoperite într-un mormânt comun în 2005, acolo unde au fost îngropate neidentificate în 1978” după ce au fost aduse de valuri pe o plajă la câteva sute de kilometri la sud de Buenos Aires.

„Când am văzut prima dată avionul în Fort Lauderdale în 2014 nu am putut să mă urc la bord”, a povestit Miriam Lewin, o supraviețuitoare a lagărelor de exterminare ale dictaturii. „Aș fi putut și eu să mor în acel avion și mulți oameni pe care îi cunoșteam au murit în el. Nu știu cum voi reacționa acum.”

„Când văd poze cu cabina nu pot să nu mi-o imaginez pe mama mea acolo”, a spus și Careaga. „Dar tot cred că ar trebui să fie expus în muzeu pentru că face parte din istorie acum.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri