Live

Wall Street Journal: Trump a vrut un atac de trei ori mai mare asupra Siriei și distrugerea sistemului de apărare aeriană al Rusiei. Cine l-a oprit

Data publicării:

Președintele american Donald Trump ar fi luat în considerare un atac de trei ori mai amplu asupra Siriei, care ar fi inclus și distrugerea sistemului de apărare aeriană al Rusiei, se arată într-un articol Wall Street Journal, citat de jurnaliștii de la The Telegraph. Cel care l-ar fi orpit a fost secretarul american al Apărării, James Mattis.

Potrivit materialului citat, Pentagonul i-ar fi prezentat lui Donald Trump trei scenarii de răspuns, după atacul chimic al regimului sirian asupra propriilor cetățeni, în data de 7 aprilie.

Primul scenariu, și cel mai precaut, de altfel, prevedea ca SUA și aliații să atace obiectivele militare unde se fabrică arme chimice. Al doilea scenariu includea distrugerea obiectivelor unde se produc arme chimice, dar și atacul asupra unor  comandamente militare.

Al treilea scenariu, însă, și cel mai amplu, prevedea distrugerea forțelor militare ale lui Bashar al-Assad. Acesta ar fi inclus și targetarea sistemelor de apărare aeriană instalate de Rusia pe teritoriul sirian. Dacă ar fi fost pus în practică, acest atac ar fi fost de trei ori mai mare decât operațiunea militară desfășurată în cele din urmă în Siria de SUA, Marea Britanie și Franța. În total, sâmbătă au fost trimise nu mai puțin de 105 rachete spre Siria.

Planificarea atacului a durat zile întregi, pe parcursul cărora Trump ar fi întrebat despre bombardarea unor obiective militare ale Rusiei și Iranului, pentru a-i transmite un mesaj mai dur lui Bashar al-Assad. Și Trump, și ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, ar fi insistat pentru un atac mai dur.

Cel care l-ar fi sfătuit pe Trump să fie precaut a fost secretarul Apărării, James Mattis, care ar fi precizat și că al treilea scenariu de atac ar putea duce la escaladarea tensiunilor cu Rusia și Iran. Până la urmă planul pus în aplicare a fost o combinație între prima și a doua variantă de atac.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

Rusia afirmă că a avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Partenerii noștri