Vreme extremă în întreaga lume. Cum e afectată Europa
Vreme extremă de jur împrejurul lumii. Uraganul Michael a ucis cel puţin șapte oameni în Statele Unite şi a lăsat în urmă distrugeri imense. În Columbia, 11 oameni au murit într-o alunecare de teren provocată de ploi abundente. În Europa, sunt coduri portocalii şi galbene de vânt în Irlanda, Ţara Galilor, nordul Angliei şi în Scoţia. Acolo ajunge ciclonul Callum, cu rafale de 200 de kilometri pe oră. În Italia, în Sardinia, s-au înregistrat noi inundaţii. Iar în India, un ciclon a lovit cu putere coasta de est a ţării.
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
Încă doi români au fost identificați printre decedații din Spania, în urma inundațiilor catastrofale
Spaniolii își învelesc mașinile cu folie de plastic și le ancorează de stâlpi
Inundații puternice în Italia: Mașinile luate de ape de pe străzi au ajuns în mare
Inundații în Spania: Furtunile au făcut prăpăd în Barcelona, în timp ce în zona Valenciei salvatorii încă mai caută supraviețuitori
Mărturia unei românce aflate în mijlocul uraganului Milton din Florida: A fost pericol. Multă lume a plecat prea târziu
Potop pe litoral după alerta de cod roșu de furtuni
Locuinţe şi străzi inundate în Constanța, județ aflat azi-dimineață sub alertă meteo cod roșu. Urmările vijeliei
Furtuna care se îndreaptă spre România face ravagii în Croația
Oraşul Mexico Beach din Florida arată ca după un bombardament, după ce peste el a trecut uraganul Michael. În zona de lângă ocean au rămas în picioare doar clădirile mari, dar şi acestea grav avariate. Alte zeci de case s-au transformat în grămezi de moloz şi lemne.
Guvernatorul Floridei a survolat Mexico Beach cu elicopterul şi spune că a fost şocat de amploarea pagubelor.
„Este devastator. Să ne rugăm la Dumnezeu ca toată lumea să fie bine”, a spus oficialul.
După ce a trecut de Florida, Michael, al treilea cel mai puternic uragan care a lovit vreodată Statele Unite, a provocat inundaţii în Virginia, Georgia, Carolina de Nord şi de Sud. Aceste state nici nu reparaseră toate stricăciunile provocate de uraganul Florence, de luna trecută.
Citiți și: VIDEO. Uraganul Michael a lăsat în urmă „distrugeri inimaginabile”
În America de Sud, ploile abundente din zona montană au provocat o imensă alunecare de teren într-un oraş din vestul Columbiei. Dezastrul a avut loc în timpul nopţii.
Carlos Betancourt - primarul din Marquetalia: „11 morţi, inclusiv copii şi tineri. Trebuie să mulţumim şi echipelor de intervenţie, care au salvat 28 de oameni”.
Insula italiană Sardinia este în continuare afectată de inundaţii puternice, după ce într-un interval de 12 ore au căzut 353 de litri de precipitaţii pe metrul pătrat. Viiturile au distrus drumuri şi foarte multe terenuri agricole, ceea ce înseamnă recolte compromise. Umflat de atâta apă, un râu a dat pe afară: a surpat un pod şi a înghiţit o bucată din şoseaua principală.
Şcolile rămân închise vineri, iar parlamentarii din Sardinia cer intervenţia guvernului de la Roma. Vineri este cod galben de vânt, după ce joi au fost ploi şi inundaţii de amploare. Cel puţin un om a murit, după ce maşina i-a fost luată de o viitură.
În Sicilia sunt trei coduri portocalii: de vânt, de furtuni cu descărcări electrice şi de ploi.
În Catalonia, două femei luate de un torent au fost la un pas să se înece. Din fericire, au fost salvate de alţi oameni. În doar câteva ore, pompierii catalani au primit aproape o mie de apeluri disperate. La Tarragona, de exemplu, străzile s-au transformat în râuri învolburate, după ce s-au adunat 185 de litri de apă pe metru pătrat.
Aproape 250 de litri de apă pe metru pătrat au căzut în 24 de ore şi pe coasta sudică a Spaniei, în provincia Malaga. Mulţi localnici au avut nevoie de ajutor după ce puhoaiele au năvălit în case.
În insula Mallorca, localnicii încearcă să revină la normal după dezastrul provocat de precipitaţiile neobişnuit de abundente. În doar câteva ore a plouat cât pentru două luni.
Toată lumea a fost impresionată de gestul lui Rafael Nadal. Campionul la tenis şi-a luat cizme de cauciuc şi pelerină şi le-a sărit în ajutor vecinilor afectaţi de inundaţii. Din păcate, pentru o parte dintre localnici şi turişti a fost prea târziu. Şuvoaiele de apă i-au târât cu tot cu maşini kilometri întregi. Despre unii nu se mai ştie nimic.
Citiți și: Gestul impresionant făcut de Nadal i-a inspirat pe Federer şi Djokovic
Vreme foarte rea e şi pe Coasta de Azur, în Franţa, unde a plouat abundent. Staţiunea Sainte Maxime, de lângă Saint Tropez, a fost lovită de inundaţii din două părţi. Pe de-o parte, casele de lângă munte au fost inundate de torentele formate pe versanţi. În zonele de coastă, probemele vin din Mediterana, care a fost agitată şi cu valuri foarte mari. Mai multe maşini au fost luate de ape şi duse în larg. Într-una dintre ele erau doi oameni care nu au mai putut fi salvaţi.
Departamentul Var este sub cod galben de inundaţii.
Irlanda, Ţara Galilor, nordul Angliei şi Scoţia sunt sub coduri portocalii şi galbene, din cauza furtunii Callum, care ar putea aduce vânt şi de 200 de kilometri pe oră. În zonele de coastă sunt aşteptate inundaţii din cauza valurilor mari.
Pe de altă parte, pe continentul asiatic, coasta de est a Indiei a fost lovită de ciclonul Titli. Vântul a bătut şi cu 165 de kilometri pe oră la rafală. Cel puţin 15 oameni - dintre şapte din aceeaşi familie - şi-au pierdut viaţa. Peste 300 de mii de persoane au fost evacuate.
Vremea rămâne frumoasă în România
În România, săptămâna continuă cu vreme mai caldă faţă de cea normală în aproape toată ţara. Se vor atinge 25 de grade în regiunile vestice şi sud-vestice. Mai răcoare va fi la malul mării şi în nordul Moldovei, sub 20 de grade Celsius. Vântul va fi activ în Dobrogea, Muntenia şi în sudul Banatului.
Mijlocul lunii şi, totodată al toamnei, va aduce aceeaşi atmosferă plăcută cu care ne-am obişnuit. Pe cer vor apărea doar nori de vreme bună. Vântul va mai ieşi în evidenţă prin sudul Banatului, pe creste şi în zonele sud-estice. Temperaturile nu vor avea variaţii semnificative peste zi, dar, atenţie că nopţile vor deveni reci în depresiuni, unde se va produce şi brumă.
La munte, vremea va fi frumoasă la sfârşitul acestei săptămâni. Vântul avea intensificări doar pe creste, iar termometrele vor indica mai mult de 10 grade Celsius, chiar şi la altitudini mari. Câţiva nori vor apărea doar prin Munţii Banatului, la început de weekend.
În Capitală, soarele va fi generos. Temperaturile vor creşte constant şi vor ajunge până la 23 de grade Celsius vineri după-amiază, iar presiunea aerului nu va crea probleme deosebite. Valorile termice vor rămâne la fel de plăcute şi în perioada următoare. Norii vor lipsi din peisajul Capitalei, atât ziua cât şi noaptea, iar vântul va avea adieri uşoare.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News