VIDEO. Premieră istorică: Cel mai mare avion care a aterizat la Polul Sud. Cum funcționează „aeroportul” din Antarctica
Un Boeing 787 Dreamliner al companiei aeriene Norse Atlantic a intrat în istorie, devenind primul avion de acest tip și cel mai mare de până acum care a aterizat în Antarctica, transmite FlighRadar24.
Construirea și întreținerea unei piste de gheață albastră
Construcția inițială a pistei a fost realizată pe parcursul a doi ani și realizată cu ajutorul unui aparat de tăiat cu laser pentru a nivela gheața albastră din apropierea bazei, care se află la 250 de kilometri de platforma de gheață.
Pregătirea pistei pentru zboruri este un proces de două săptămâni care începe cu îndepărtarea zăpezii. Stația de cercetare pune de fapt zăpadă peste pistă pentru a o ajuta să rămână cât mai rece posibil atunci când nu este folosită.
După ce zăpada este îndepărtată, pista este inspectată pentru a se verifica dacă există fisuri, gropi sau orice alte deficiențe care ar putea împiedica o aterizare sigură. Acestea sunt reparate de către echipe cu un amestec de apă rece, așchii de gheață și zăpadă care este turnat, lăsat să se întărească și apoi netezit.
În cele din urmă, două utilaje de curățare a zăpezii cu freze macină un mic strat de gheață pentru a crea un strat superior de zăpadă și gheață zdrobită care conferă pistei frecarea necesară pentru ca aeronavele să poată opera. Sven Lidström, managerul de operațiuni de la stația Troll, subliniază faptul că echipamentele nu sunt neapărat construite special: „Acestea sunt aceleași mașinării pe care le vedeți pe pârtiile de schi, dar cu o freză atașată”.
Pista se mișcă
În vreme ce fiecare aeroport din lume se confruntă cu deviația magnetică și cu necesitatea de a renumerota pistele din când în când, situația este mai acută la Troll - pista însăși se deplasează câțiva metri în fiecare an. „Și nu se mișcă în mod uniform... este ca o forță de răsucire asupra ei”, spune Lidström, ceea ce înseamnă că echipele vor trebui în cele din urmă să îndrepte pista. Mișcarea pistei depinde de mișcarea ghețarului pe care este așezată, astfel că drumul de aproximativ 7 kilometri de la stația de cercetare până la pistă crește ușor în fiecare an.
Siguranța pe primul loc
Siguranța pe un aeroport atât de îndepărtat este primordială, deoarece orice incident trebuie să fie gestionat la nivel local. De aceea, personalul este instruit nu numai în domeniile lor respective, ci și în diferite aspecte ale operațiunilor de pe aerodrom. Electricianul stației poate monitoriza „turnul” de control al traficului aerian, în timp ce bucătarul este așezat în autospeciala de pompieri Rosenbauer+Scania „Buffalo” a stației.
„Fiecare persoană [care va lucra pe aerodrom] este instruită în Svalbard pe aproape același echipament înainte de a veni la stație”, spune Lidström, ceea ce înseamnă că personalul este pregătit să se apuce de lucru imediat ce ajunge.
Siguranța zborului începe cu pregătirea pistei, apoi se trece la starea vremii. Meteorologii de la stația germană de cercetare din Antarctica sunt responsabili de furnizarea prognozelor meteo cu aproximativ o săptămână înainte de orice zbor programat și continuă să furnizeze actualizări pe baza senzorilor meteo proprii ai stației Troll și a celor din instalațiile învecinate. „Acest ultim zbor a fost de fapt devansat cu 24 de ore din cauza unei furtuni care se apropia”, spune Lidström. „Avem o abordare GPS disponibilă, dar nu ne place să operăm pe vreme rea”.
Nu există niciun radar la Troll, dar zborurile care sosesc sunt urmărite de un receptor ADS-B Flightradar24, iar aerodromul este în comunicare cu aeronava prin radio și telefon prin satelit, dacă este necesar.
În lunile de iarnă, de obicei, nu există zboruri, dar echipa de șase persoane care întreține stația menține, de asemenea, pista pregătită pentru utilizare în caz de urgență. Pentru orice operațiune de iarnă, baza poate desfășura un indicator de precizie a traiectoriei de apropiere (PAPI) și iluminarea pistei. De obicei, în timpul sezonului de vară este prea multă lumină pentru ca PAPI și iluminatul pistei să fie folosite.
Pista este disponibilă pentru toate tipurile de aeronave, atâta timp cât acestea sunt capabile să aterizeze și să decoleze pe o pistă de 3000 de metri. Baza Troll are echipamentul necesar pentru a deservi aproape orice aeronavă, inclusiv o unitate de alimentare la sol, echipamente de pornire a aerului și de alimentare cu combustibil.
Cum se alimentează un avion în Antarctica?
Pe scurt, cu multă atenție. Combustibilul Jet A-1 este trimis la Troll o dată pe an, în butoaie de 200 de litri, la bordul navei de reaprovizionare care andochează la marginea platformei de gheață cam pe la mijlocul sezonului de vară. Toate proviziile, inclusiv combustibilul, sunt apoi transportate cu ajutorul unor vehicule cu șenile și sănii pe o distanță de 250 km până la stație. Această călătorie lungă din Danemarca este și motivul pentru care combustibilul este atât de scump la Troll. Un singur butoi de 200 de litri costă 1.200 de euro sau de aproximativ 4-6 ori mai mult decât costul mediu al combustibilului pe un aeroport european mare.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News