Live

VIDEO. Furie în Iran, după ce un polițist a fost filmat când agresează sexual o tânără care protesta

Data actualizării: Data publicării:
Furie în Iran, după ce un polițist a fost filmat când agresează sexual o tânără care protesta.

Un videoclip cu forțele antirevoltă care agresează sexual o femeie în timpul protestelor a stârnit furie pe rețelele sociale, relatează BBC. Utilizatorii și-au exprimat indignarea, mulți cerând „dreptate” și demisia șefului poliției. Chiar și utilizatorii pro-guvernamentali au condamnat gestul revoltător.

În ciuda faptului că unele rețele sociale sunt blocate de autorități, iranienii încă reușesc să împărtășească imagini din timpul protestelor. Țara trece prin cele mai intense tulburări sociale din ultimele decenii.

Protestele au izbucnit luna trecută, după moartea unei tinere de 22 de ani care a fost reținută de poliția moralității pentru că nu purta corect hijab-ul. Oficialii susțin că Mahsa Amini a murit din cauza unei stări de sănătate precare, dar familia a spus că ea a fost omorâtă în bătaie de polițiști.

Numeroase videoclipuri cu protestele au devenit virale atât în interiorul, cât și în afara Iranului. Acest ultim videoclip, a fost filmat miercuri în Piața Argentina din Teheran. În imagini apare un grup de ofițeri în echipament de protecție și cu căști, care înconjoară o femeie.

Unul dintre ei o apucă de gât și o trage în mijlocul unui grup de polițiști, dintre care unii sunt pe motociclete. În timp ce femeia este forțată să urce pe una, un alt ofițer se apropie de ea din spate și o prinde brutal de fese.

Femeia se ghemuiește apoi pe pământ, în timp ce mai mulți ofițeri o înconjoară. În videoclip se aude o voce feminină spunând: „O trag de păr”.

Șoferii din apropiere văd incidentul revoltător și încep să claxoneze, o formă de protest în situații similare, întâlnită în ultimele zile în toată țara.

Femeia, care pare să nu aibă hijab, este apoi văzută în picioare și fugind de la fața locului.

În acel moment, aceeași voce din videoclip se aude spunând: „Uită-te la el [ofițerul forțelor de securitate], râde”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Vucic spune că nu va ceda în fața protestelor izbucnite după prăbușirea acoperișului gării de la Novi Sad: „Nu-mi pasă deloc”

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri