Live

VIDEO. Controlor de zbor uluit după ce piloții unui avion care pleca din Kabul i-au spus câți oameni are la bord

Data actualizării: Data publicării:
Controlor de zbor uluit după ce piloții unui avion care pleca din Kabul i-au spus câți oameni are la bord.

Evacuarea străinilor și aliaților lor afgani este, fără îndoială, unul dintre cele mai mari poduri aeriene din istorie. Aeroportul din Kabul este ultima poartă către exterior pentru cei care se tem de un trai sub un regim islamist radical.

Cel puțin 50 de mii de oameni vor să iasă din Afganistan către țări mai sigure. Printre cei care așteaptă evacuarea sunt și 35 de români.

Oficialii americani s-au întâlnit cu reprezentanți ai talibanilor și s-au înțeles ca luptătorii islamiști să aștepte până când evacuarea este gata. Dar nimeni nu știe cât va dura răbdarea talibanilor, așa că orice avion care pleacă este tratat ca ultimul.

Străini și afgani deopotrivă se înghesuie să prindă un loc, așa că aeronavele de transport pleacă de la Kabul chiar și cu 800 de pasageri.

Chiar și controlorii de zbor sunt uluiți, așa cum arată înregistrarea din materialul video între turnul de control al bazei americane din Qatar și un avion care se pregătea să decoleze din Afganistan.

Controlor de zbor: Câți oameni crezi că sunt în avion? 800 de oameni în avion ?!
Doamne... Doamne Sfinte... În regulă. Ei bine, felicitări că ai decolat. Ce pasageri sunt? Sunt cetățeni afgani, sunt americani sau alții? În regulă.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Porturile au fost închise Filipine după ce al patrulea taifun a lovit în mai puțin de o lună

Momentul în care pasagerii unui autobuz din Colorado preiau controlul vehiculului și împiedică un accident, după ce șoferul leșină

Franța ar putea livra primele trei avioane Mirage Ucrainei la începutul anului 2025

Încă o escaladare. Coreea de Nord a trimis piloți în Rusia pentru a se alătura războiului din Ucraina

Partenerii noștri