Live

Uniunea Europeană acuză Amazon de practici anticoncurențiale. Compania riscă o amendă uriașă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Comisia Europeană a acuzat marți compania americană Amazon că a abuzat ilegal de poziția sa dominantă pe piețele de retail online în Germania și Franța, cele mai mari piețe ale sale din Uniunea Europeană, conform CNN.

De asemenea, Comisia a demarat o a doua anchetă pentru practici anticoncurențiale care vizează platforma Amazon, pe fondul suspiciunilor că aceasta acordă un tratament preferențial ofertelor proprii sau ale comercianților care utilizează serviciile sale de logistică și de livrări.

Nu este prima dată când Amazon se confruntă cu o asemenea anchetă. În luna Iulie a anului trecut, Comisia Europeană a investigat compania pentru dublul rol pe care îl are: cel de producător și cel de piață de desfacere pentru alți comercianți.

Conform comisarului european pentru concurență, Margrethe Vestager, Amazon folosește datele confidențiale ale comercianților săi pentru a decide ce produse să lanseze și la ce preț.

„Nu avem o problemă cu succesul Amazon sau cu grandoarea companiei, singura noastră îngrijorare este legată de metodele folosite de aceasta pentru a controla competiția” a mai adăugat comisarul european.

De-a lungul timpului, spațiul Uniunii Europene s-a dovedit a fi o piață greu accesibilă pentru companii având în vedere regulile stricte privind protecția datelor, discursul de ură, taxele și problemele legate de competiție.

Oficialii europeni au sancționat în trecut alte companii americane cum ar fi Google cu amenzi de miliarde de dolari iar Amazon poate avea aceeași soartă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Românii renunță la autoturismele electrice în favoarea celor hibrid. Ce mărci preferă europenii

Partenerii noștri