Live

Un sat din Italia oferă case la prețul de un dolar americanilor supărați de rezultatul alegerilor din SUA

Data actualizării: Data publicării:
Sardinia, imagine ilustrativă. Foto: Profimedia

În timp ce multe comunități din întreaga lume se întreabă ce să facă cu realegerea prezidențială a lui Donald Trump, un sat de pe insula italiană Sardinia a mirosit o potențială oportunitate, scrie CNN.

La fel ca multe alte localități din Italia rurală, Ollolai încearcă de mult timp să convingă străinii să se mute aici pentru a-și revigora soarta după decenii de depopulare. A vândut case dărăpănate pentru doar un euro - puțin peste un dolar - pentru a îndulci afacerea.

Acum, în urma rezultatului votului din 5 noiembrie, în SUA, localitatea Ollolai a lansat un site web destinat potențialilor expatriați americani, oferind mai multe case ieftine în speranța că cei supărați de rezultat se vor grăbi să cumpere una dintre proprietățile sale goale.

„Sunteți obosit de politica globală? Căutați să îmbrățișați un stil de viață mai echilibrat, asigurându-vă în același timp noi oportunități?”, sună anunțul. „Este timpul să începeți să vă construiți evadarea europeană în paradisul uimitor al Sardiniei”.

Primarul Francesco Columbu a declarat pentru CNN că site-ul a fost creat special pentru a atrage alegătorii americani în urma alegerilor prezidențiale. El spune că iubește Statele Unite și este convins că americanii sunt cei mai buni oameni pentru a ajuta la revigorarea comunității sale.

„Ne vom concentra pe americani mai presus de toate”, a spus el. „Desigur, nu putem interzice oamenilor din alte țări să aplice, dar americanii vor avea o procedură accelerată. Mizăm pe ei pentru a ne ajuta să revitalizăm satul, ei sunt cartea noastră câștigătoare.”

Proprietățile oferite includ case dărăpănate la prețuri promoționale și clădiri gata de a fi ocupate pentru sume de până la 105.000 de dolari.

Columbu spune că satul oferă acum trei niveluri de cazare: Case temporare gratuite pentru anumiți nomazi digitali, case de un euro care au nevoie de renovări și case gata de a fi ocupate pentru prețuri de până la 100.000 de euro (105.000 de dolari).

Primarul spune că a înființat o echipă specială pentru a ghida cumpărătorii interesați în fiecare etapă a achiziției, de la organizarea de tururi private personalizate ale locuințelor disponibile până la găsirea de antreprenori, constructori și parcurgerea documentelor necesare.

Aceasta nu este singura idee trăsnită de afacere în urma declarării lui Donald Trump câștigător pentru Casa Albă. Recent, o agenție de turism a anunțat că urmează să vândă croaziere cu o durată de 4 ani – exact cât este durata unui mandate prezidențial.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden va face un turneu în Europa înainte de a pleca de la Casa Albă. Cu cine se va întâlni liderul de la Washington

Un eșec pe frontul din Ucraina: Tancul M1A1 Abrams. Americanii spun că nu a fost folosit cum trebuie, ucrainenii au altă părere

Orașul de mâine. Sustenabilitatea clădirilor contribuie un mediu mai bun, mai prosper

Cine e investitorul american care i-a făcut reclamă lui Georgescu și ce legături are cu Rusia. Vrea să intre în industria de Apărare

Partenerii noștri