Povestea românului care a vrut să ducă în Germania trei tinere din Siria care se dădeau drept fiicele lui
Poliția federală germană din Bavaria i-a reținut pe doi cetățeni români suspectați de trafic de migranți, după ce unul din ei a încercat să introducă ilegal în țară trei surori din Siria care pretindeau că sunt fiicele lui.
La începutul acestei săptămâni, polițiștii din localitatea de frontieră Kempten au oprit, la ieșirea din tunelul Füssen, care face legătura dintre Austria și Germania, un autovehicul înmatriculat în România, pentru controlul documentelor, potrivit presseportal.de.
Șoferul, de 56 de ani, și pasagerul din dreapta, de 52 de ani, au prezentat acte de identitate românești, valabile. Șoferul, însă, nu avea un permis de conducere german, deși este stabilit în această țară de 4 ani, fapt ce încalcă prevederile legislației germane.
Polițiștii au verificat și documentele celor trei tinere aflate pe bancheta din spate. Acestea, în vârstă de 21, 23 și 25 de ani, au prezentat cărți de identitate românești și au spus că sunt fiicele șoferului.
Toată povestea, însă, a stârnit suspiciuni, iar polițiștii au insistat cu verificările. Astfel, s-a stabilit că cele trei tinere aveau documente contrafăcute și că nu există nicio legătură de rudenie între șofer și cele trei femei.
În timpul audierilor, cele trei femei, surori, au recunoscut că sunt din Siria și intenționau să ajungă la părinții lor care sunt deja în Germania, în regiunea în care este stabilit românul care conducea mașina în care se aflau.
Se pare că documentele false cu care s-au legitimat cele trei tinere au fost procurate din România de către șofer și au costat câteva sute de euro.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News