Live

Un prizonier saudit a fost executat și crucificat, alături de alte 36 de persoane

Data actualizării: Data publicării:
@Shutterstock

Un prizonier din Arabia Saudită a fost executat și crucificat, anunță presa din regat, citată de BBC News. Bărbatul se numără printre cele 37 de persoane executate marți, sub acuzații de terorism.

Toți cei 37 de bărbați au fost acuzați cu „adoptarea unei ideologii extremiste teroriste, organizarea unor celule teroriste și punerea în pericol a păcii și securității sociale”.

Unul dintre cei executați avea doar 16 ani când a fost arestat, potrivit Amnesty International. De obicei, execuțiile în Arabia Saudită sunt făcute prin decapitare, însă crucificarea după uciderea unui deținut este pusă în aplicare atunci când este vorba despre infracțiuni considerate grave de către autoritățile saudite.

Bărbații uciși marți ar fi atacat sediile serviciilor de securitate și ar fi ucis mai mulți ofițeri saudiți. Pedepsele au fost aplicate inclusiv în capitala Arabiei Saudite, Riad, dar și la Mecca și Medina.

Dintre cei executați, cel puțin 14 deținuți fuseseră condamnați pentru violențe și pentru participarea la proteste antiguvernamentale, mai susține Amnesty International.

În 2018, un saudit a fost executat, apoi crucificat, după ce a fost acuzat că a înjunghiat mortal o femeie. El a fost acuzat și de tentativă de crimă, dar și de tentativă de viol.

Guvernul saudit nu face publice statisticile oficiale privind numărul anual de execuții care au loc în regat. Însă potrivit Amnesty, cel puțin 104 persoane au fost executate în Arabia Saudită de la începutul acestui an. În 2018, se estimează că au fost executați 149 de oameni.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată stadioanele pe care Arabia Saudită le are în plan pentru „cea mai mare Cupă Mondială din istorie”

Arabia Saudită va fi gazda Cupei Mondiale din 2034, în ciuda tuturor îngrijorărilor legate de respectarea drepturilor omului

Peste 300 de oameni au fost executaţi anul acesta în Arabia Saudită, un record absolut

„Acordul secolului” pe care Arabia Saudită îl pregătește pentru Trump. De la „stat paria” la jucător cheie în negocierile cu Iranul

Partenerii noștri