Live

Un primar s-a sinucis după ce au apărut fotografii cu el machiat și îmbrăcat cu rochie. El era și pastor

Data publicării:
Polițiști din Alabama. FOTO: Profimedia Images

Un primar din Alabama s-a sinucis la două zile după ce pe internet au apărut imagini cu el machiat și îmbrăcat cu rochie, scrie Sky News.

F.L. Copeland, care a fost și pastor, s-a împușcat vineri, a transmis NBC News.

Copeland ceruse site-ului care intrase în posesia fotografiilor să nu le facă publice, dar cererea lui a fost ignorată, așa că imaginile au ajuns pe internet. Două zile mai târziu, el s-a sinucis.

„Ceea ce fac în viața privată nu are nimic de-a face cu ceea ce fac în viața mea ca om al bisericii. Faptul că uneori îmi pun o rochie sau că mă machiez are vreun efect asupra mea ca primar? Are asta vreo legătură cu faptul că sunt primar sau pastor?”, spusese el anterior.

Site-ul care a publicat fotografiile a fost criticat de senatorul Doug Jones, care a declarat că este „trist și dezgustător” felul în care a fost tratat Copeland.

„Trăim într-o lume rea, josnică. A fost un om bun și un primar grozav care a condus micul oraș Smith Station în perioada grea de după devastatoarea tornadă de acum câțiva ani”, a transmis Doug Jones într-un comunicat.

Luni urmează să aibă loc autopsia.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

Operațiune de salvare la limită. Polițiștii l-au oprit pe un bărbat care ameninţase că se va sinucide. Voia să facă o bombă

Capitala s-a transformat într-un uriaș studio foto, anul acesta, de Crăciun. Care sunt cele mai „instagramabile” locuri din București

Adolescenții români, cei mai afectați de rețelele sociale. Cum luptă școala și părinții cu fenomenul. „Cum să dai vina pe copii?!”

Partenerii noștri