Live

Un nou conflict stă să izbucnească. Armata din Gabon a dat o lovitură de stat și a preluat puterea

Data actualizării: Data publicării:

Armata din Gabon ar fi dat o lovitură de stat și ar încerca să îl dea jos pe președintele Ali Bongo, scrie The Guardian. Mai mulți soldați au apărut la televiziunea de stat din Gabon și au afirmat că au dat o lovitură de stat împotriva guvernului.

Trei soldați înarmați au citit, în direct, o declarație în care afirmă că armata a preluat controlul guvernului, pentru a „restaura democrația în Gabon”.

Mesajul a fost transmis și la postul de radio național. Militarii se declară nemulțumiți de modul în care președintele Ali Bongo a condus țara. Președintele se află în Maroc, unde se recuperează după un atac cerebral suferit în luna octombrie.

Armata a profitat de absența lui Bongo pentru a prelua puterea, susținând că starea de sănătate a acestuia nu îi mai permite să conducă țara. Într-un mesaj transmis de Anul Nou, Bongo a apărut pe patul de spital și a recunoscut că a avut probleme de sănătate în ultimul timp. Președintele părea să nu își poată mișca mâna dreaptă și nu a vorbit foarte fluent, însă în rest starea sa de sănătate părea bună.

Vineri, președintele Donald Trump a anunțat că SUA a trimis 80 de soldați în Gabon, pentru a preveni posibile proteste violente față de alegerile din Congo, acolo unde autoritățile au întârziat publicarea rezultatelor alegerilor din 30 decembrie.

Familia președintelui Bongo deține de jumătate de secol producția de petrol din Gabon, iar Ali Bongo a ajuns la putere din 2009, când i-a succedat tatălui său. Bongo a fost reales în 2016, însă alegerile au fost umbrite de proteste violente și acuzații de fraude masive.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

S-a născut în 1990, deși mama lui a murit în 1986. Un fotbalist gabonez este suspectat de furt de identitate

Procesul privind o mască africană cumpărată cu 150 de euro și revândută cu 4,2 milioane ar putea avea un câștigător total neașteptat

Junta care l-a răsturnat pe președintele Ali Bongo a promis alegeri libere și corecte în Gabon

Ali Bongo, fostul președinte al Gabonului, a fost eliberat. Junta a anunțat că acesta poate să plece din țară

Partenerii noștri