Live

Un milionar chinez s-a enervat și și-a retras banii de la bancă, după ce s-a certat cu angajații pentru că nu purta mască

Data actualizării: Data publicării:
Un milionar chinez și-a retras economiile de la bancă, după ce s-a certat cu angajații pentru că nu purta mască FOTO: Weibo/ Sunwear

Un milionar chinez s-a enervat și și-a retras de la bancă economiile, cerându-le funcționarilor agenției din Shanghai să-i numere manual banii, după ce a avut un conflict cu agenții de securitate.

Bărbatul, cunoscut doar cu numele „Sunwear”, un influencer chinez, a scris pe rețeaua socială Weibo că a retras 5 milioane de yuani, echivalentul a 783.000 de dolari, de la Bank of Shanghai, pentru că nu ar fi fost tratat corespunzător. El a spus că agenții de securitate au avut față de el o „atitudine îngrozitoare”, potrivit Insider.

Sunwear a explicat că a scos de la bancă maximul pe care îl putea retrage într-o zi, precizând că intenționează să scoată și restul de „zeci de milioane” ale sale, bani pe care îi va depune la alte bănci. Povestea s-a petrecut în a doua jumătate a lunii octombrie, dar nu se știe dacă și-a respectat promisiunea și a scos și restul banilor.

El a mai scris că a cerut băncii să-i numere manual banii, ca toată povestea să nu fie uitată prea curând. A fost nevoie de mai mulți casieri și de mai bine de două ore pentru numărarea banilor.

Banca spune că retragerea masivă a fost decisă după ce clientul în cauză a avut o dispută cu agenții de securitate din cauza nerespectării protocoalelor anti-Covid. Potrivit unui comunicat al băncii, preluat de publicația chineză The Paper, Sunwear nu purta mască atunci când a intrat în agenție, iar un paznic i-a atras atenția asupra acestui aspect, după care a izbucnit conflictul.

Într-o postare ulterioară pe Weibo, Sunwear a spus că a uitat să-și ia masca și a cerut una în bancă sau să i se indice un magazin de unde poate să-și cumpere una. El a subliniat că nu a refuzat să poarte mască și că nu nesocotește regulile anti-Covid, ci pur și simplu a fost vorba de o întâmplare nefericită

Imaginile cu teancurile uriașe de bancnote și gențile pline cu economiile milionarului au devenit virale pe rețelele sociale.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri