Live

Un braconier a fost călcat în picioare de un elefant, apoi devorat de lei. Ofițerii i-au găsit doar craniul și pantalonii

Data publicării:

Un braconier care intrase Parcul Național Kruger din Africa de Sud pentru a ucide rinoceri a fost atacat de un elefant, care l-a călcat în picioare, după care trupul bărbatului a fost devorat de lei, relatează The Guardian.

Leonard Hlathi, din brigada poliției, a declarat că ofițerii au primit informații cum că un grup de bărbați a intrat în parcul Kruger pe 1 aprilie, pentru a vâna rinoceri. Unul dintre braconieri a fost însă atacat și ucis de un elefant. „Complicii lui susțin că i-au cărat trupul până la marginea drumului, astfel încât să fie găsit de trecători a doua zi dimineața, apoi ceilalți bărbați s-au făcut nevăuți”, a precizat Hlathi.

Complicii braconierului au informat un membru al familiei acestuia despre deces, iar acesta a contactat poliția. Ofițerii însărcinați cu paza parcului au început să caute trupul bărbatului, însă nu l-au putut găsi pe înserat.

Abia pe 4 aprilie au reușit să localizeze cadavrul braconierului, care fusese devorat de lei. „Din informațiile pe care le-am obținut la fața locului putem spune că leii au devorat cadavrul, lăsând în urmă doar un craniu și o pereche de pantaloni”, a declarat Isaac Phaahla, directorul de comunicare al Parcului Kruger.

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani au fost arestați în legătură cu incidentul și au apărut pe 5 aprilie în fața instanței, fiind acuzați de posesie ilegală de arme și muniție, conspirație la braconaj, dar și de intrare prin efracție.

„Nu este o decizie înțeleaptă să intri în Parcul Kruger ilegal și pe jos. Este foarte trist să le vedem pe fiicele decedatului plângând moartea tatălui lor și, cel mai rău, să nu putem recupera mare lucru din rămășițele acestuia”, a declarat directorul parcului.

În Africa de Sud, unde se află aproape 80% din populația de rinoceri a lumii, cazurile de braconaj s-au înmulțit alarmant. Peste 1.000 de rinoceri au fost uciși de braconieri anual, între 2013 și 2017. În 2018, numărul rinocerilor uciși a scăzut la 769. Braconierii omoară animalele pentru cornul lor din fildeș, care se vinde la prețuri exorbitante pe piața neagră.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul macabru care a șocat Africa de Sud: Două femei de culoare au fost ucise de un fermier și date la porci

VIDEO Africa de Sud, paralizată de ninsorile abundente. O femeie a murit după ce a petrecut noaptea într-un microbuz blocat în zăpadă

Doi pădurari au fost bătuți cu bâtele de braconieri într-o pădure din Dolj. Polițiștii i-au identificat pe agresori

Un turist a murit călcat în picioare de un elefant, în Africa de Sud: „A coborât din mașină ca să facă poze și a fost atacat”

Partenerii noștri