Un bărbat dat dispărut în august a fost găsit mort, în munți. Câinele care-l însoțea era în viață și îl păzea
Cadavrul unui bărbat dat dispărut din luna august, în munții San Juan din Colorado, a fost descoperit de un vânător. Acesta a găsit tot acolo și câinele bărbatului, slăbit dar în viață, care îi păzea cadavrul, au anunțat autoritățile.
Rich Moore, din Pagosa Springs, sudul statului Colorado, și câinele lui, un Jack Russell Terrier, pe nume Finney, au plecat pe 19 august într-o drumeție pe munte din care nu s-au mai întors, relatează The Guardian.
Mare amator de plimbări în aer liber și drumeții pe munte, Rich Moore, în vârstă de 71 de ani, plănuise în ziua aceea să ajungă pe vârful Blackhead Peak, de peste 3.000 de metri, situat la 35 de kilometri de orașul lui.
Taos Search and Rescue (Tsar), care a efectuat căutarea în primă fază, a precizat într-o postare pe Facebook că trupul lui Moore a fost găsit de un vânător, pe data de 30 octombrie, într-un canal de drenaj. Vânătorul a alertat autoritățile și o echipă de la biroul șerifului din Archuleta, iar membrii echipajului de căutare și salvare au fost duși cu avionul în ziua următoare pentru a localiza, identifica și recupera cadavrul.
Cățelul Finney a fost găsit lângă cadavrul lui Moore. A fost dus la un veterinar local pentru evaluare și tratament. Între timp, Finney a ajuns acasă.
Deocamdată nu a fost stabilită cauza exactă a decesului, însă polițiștii cred că a fost vorba de un accident.
Delinda Vanne-Brightyn, membră a echipajului Tsar, a spus că eforturile depuse pentru căutarea bărbatului au fost uriașe și că tot traseul pe care urma să-l străbată a fost străbătut inclusiv cu câini de urmă. Ea a mai spus că zona este deosebit de abruptă și periculoasă.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News