Un băiat pe care familia îl credea mort și-a sunat mama cu apel video chiar în ziua înmormântării
O mamă îndoliată, care își plângea copilul aflat în sicriu, a suferit un șoc în momentul în care chiar fiul pe care îl credea mort a sunat-o printr-un apel video, la propria înmormântare.
Băiatul de 14 ani și-a sunat mama ca pentru a-i spune că trăiește și e bine, în timp ce toată familia stătea în jurul sicriului.
Cu câteva înainte de asta, pe data 15 octombrie, trupul plin de sânge al unui adolescent a fost găsit de un trecător, în orașul natal al familiei din Honduras. Fața era complet desfigurată din cauza multiplelor răni împușcate din cap și gât, potrivit Telemundo.
Cadavrul a fost identificat drept Osman Adonay Urbina, după ce membrii familiei sale i-au recunoscut o cicatrice de arsură pe unul din brațe. Poliția a eliberat cadavrul pentru ca familia să-l poată înmormânta potrivit tradiției.
Dar în timpul priveghiului, în timp ce rudele își luau rămas bun de la băiat care pleca pe ultimul său drum, mama a primit un apel video chiar de la acesta. „Am fost luată prin surprindere când prietenii au spus: Iată-l pe Osman. Am crezut că este o glumă”, a declarat mama băiatului, Vilma Fuentes, pentru presa din Honduras.
Osman, care plecase de acasă cu trei săptămâni în urmă cu scopul de a ajunge în SUA, a sunat-o pe mama lui de la granița dintre Guatemala și Mexic: „Sunt aici, la graniță. Sunt în viață, nu sunt mort.”
Familia a sunat apoi la poliție pentru a explica situația bizară. Ofițerii au ajuns la casa familiei și, făcând niște verificări, au stabilit că trupul îi aparține lui Jimmy Sarmiento, de 15 ani, care era dat dispărut.
Rudele lui Sarmiento au fost și ele chemate acasă la familia lui Osman, au confirmat că trupul îi aparținea lui Jimmy și l-au luat cu tot cu sicriu.
Vilma Fuentes a spus ce cei doi băieți semănau foarte bine, dar că poliția „a încurcat-o” și așa a ajuns să îl jelească zile la rând pe fiul care este în viață.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News