Live

Un antivaccinist a murit de COVID convins că are dreptate: Mai bine dezvolt imunitate naturală decât să fac un vaccin experimental

Data publicării:
Leslie Lawrenson a fost convins până în ultima clipă că decizia lui de a nu se vaccina este bună. Foto: Facebook

Un bărbat de 58 de ani din Anglia, care a refuzat să se vaccineze, a murit de COVID. El și-a susținut până în ultima clipă decizia de a nu se vaccina, spunând la un moment dat că e chiar bucuros că s-a îmbolnăvit, pentru că va căpăta imunitate naturală împotriva virusului. Partenera lui, care s-a îmbolnăvit și ea de COVID, declară acum că moartea lui a fost inutilă.

Leslie Lawrenson, 58 de ani, a murit acasă, în orașul Bournemouth din sudul Angliei, pe 2 iulie, potrivit BBC.

Partenera lui, Amanda Mitchell, 56 de ani, care a avut și ea o firmă gravă de COVID odată cu el, povestește că Leslie era de părere că vaccinurile sunt prea "experimentale". Ea a declarat pentru postul de radio BBC: "Mă simt foarte prost. Les a murit inutil".

Leslie, care era absolvent al Universității Cambridge, a decis că nu-și va face vaccinul după ce a citit materiale pe rețelele sociale.

"Îmi spunea E o chestie genetică, experimentală. Bagi în corp ceva ce nu a fost testat suficient", povestește Amanda. "Les avea o educație înaltă... așa că, dacă îmi spunea ceva, aveam tendința să-l cred."

După ce s-a îmbolnăvit, iar starea lui s-a înrăutățit, Leslie nu a mers la spital. El a stat în casă cu febră mare, dureri și dificultăți de respirație și, cu toate acestea, se declara în continuare împotriva vaccinului.

"Oricât de oribile au fost ultimele 24 de ore, mă bucur că am luat COVID. Așa cum am spus și pe vlog, mai bine fac anticorpi în sânge și dezvolt imunitate naturală decât să fac un vaccin experimental", scria el pe Facebook, când starea lui se înrăutățise. De altfel, contul său de pe rețeaua socială este plin de postări în care i poziție împotriva vaccinului și vorbește despre o conspirație a marilor firme farmaceutice.

Pe 2 iulie, Leslie Lawrenson a murit de COVID acasă, în patul său.

"Les a făcut o greșeală imensă și a plătit prețul suprem pentru asta", a spus Amanda Mitchell. Ea a fost dusă la spital în aceeași zi și a stat internată o săptămână în secția COVID.

Ea se simte vinovată că și-a pus în pericol copiii cei mari, o fată și un băiat, care au venit să aibă grijă de băiatul de 11 ani al cuplului.

Fiica ei, Carla Hodges, 35 de ani, a declarat că Leslie "avea creierul spălat de lucrurile pe care le-a văzut pe rețelele sociale. Spunea că o mulțime de oameni o să moară de la vaccin, nu de la COVID".

Amanda Mitchell spune acum că se va vaccina imediat ce doctorii vor considera că are organismul pregătit după boală.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Numărul cazurilor de Covid este în creștere în Anglia. Experții avertizează în privința „capitulării în fața virusului”

Unul din trei copii suferă de miopie. Un studiu global arată de ce se înrăutățește constant vederea copiilor

Un studiu amplu trage concluzia că nu din laborator a provenit COVID-19, ci chiar din piața din Wuhan

Șoșoacă, delir antivaccinist în Parlamentul European: „Dumnezeu nu e vaccinat, în România 88% nu sunt vaccinaţi”. I-au tăiat microfonul

Partenerii noștri