Live

Un aeroport militar sirian a fost bombardat: cel puțin 14 morți

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Mai multe rachete au lovit luni aeroportul militar Tayfur, din centrul Siriei, informează agenţia oficială de presă siriană SANA. „Există suspiciunea că este vorba de un atac american”, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres. Ulterior, SANA a retras orice referire la SUA.

Actualizare 11:30. Armata rusă a declarat luni că două avioane de război israeliene F-15 au efectuat loviturile asupra bazei aeriene a regimului sirian T-4 situată între Homs şi Palmyra.


Agenţia siriană a precizat că aeroportul militar din oraşul Homs a fost lovit de opt rachete. Cel puţin 14 combatanţi, dintre care iranieni, au fost ucişi de bombardament,  a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării Statelor Unite a refuzat să confirme originea atacului.

Preşedintele SUA, Donald Trump, avertizase că va fi un „preţ mare de plătit” după acuzaţiile că guvernul sirian a folosit arme chimice împotriva rebelilor, într-un atac soldat cu moartea a peste 100 de civili.

Trump a scris pe Twitter, reţeaua socială pe care o foloseşte frecvent: „Mulţi morţi, inclusiv femei şi copii, într-un atac CHIMIC nesăbuit în Siria. Preşedintele Putin, Rusia şi Iranul sunt răspunzători de sprijinul pentru 'Animal Assad'. Preţ mare de plătit.”

„Deschideţi imediat zona pentru ajutoare medicale şi verificare. În niciun caz un alt dezastru umanitar”, a cerut el.

În aprilie anul tercut, Trump a ordonat lovituri aeriene asupra bazei militare siriene Shayrat, de unde se presupune că a decolat avionul care a lansat muniţie chimică asupra oraşului Khan Shaykhun.

În atacul din 2017, pus pe seama forţelor guvernamentale siriene şi soldat cu peste 80 de morţi s-a folosit gaz neurotoxic sarin, au conchis anchetatori ai ONU şi ai Organizaţiei pentru Interdicţia Armelor Chimice.

După informaţiile unor organizaţii neguvernamentale, difuzate sâmbătă, despre un atac chimic asupra oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc, şi Franţa a promis, prin ministrul de externe Jean-Yves Le Drian că „îşi va asuma toate responsabilităţile”.

În februarie, preşedintele francez, Emmanuel Macron, avertizase că forţele franceze vor lovi Siria în caz că regimul de la Damasc, condus de preşedintele Bashar al Assad, recurge din nou la atacuri chimice.

Anterior loviturilor asupra aeroportului Tayfur, un comunicat al Casei Albe arăta că Trump şi Macron se pronunţă pentru „un răspuns comun puternic” la atac şi intenţionează să facă răspunzător regimul de la Damasc pentru „încălcarea continuă a drepturilor omului”.

Atât Damascul, cât şi Moscova au dezminţit, duminică, informaţiile despre atacul chimic de la Douma, transmit agenţiile de presă internaţionale. Rusia şi Iranul au insistat că SUA nu trebuie să atace Siria în urma acuzaţiilor nefondate.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

Partenerii noștri