Turist român împușcat în Italia chiar de ziua lui pentru că a refuzat să se lase jefuit
Un turist român a fost împușcat în Italia, pe o stradă din Napoli, după ce niște necunoscuți au încercat să-l jefuiască, iar el s-a opus. Potrivit Napoli Today, bărbatul a fost împușcat în piciorul drept și se află în spital. Evenimentul dramatic s-a întâmplat chiar de ziua sa.
În timp ce bărbatul român se afla în zona Corso Malta din Napoli, acesta a fost abordat de niște necunoscuți care au îndreptat un pistol spre el și i-au cerut să le dea ceasul Rolex pe care-l purta la mână.
Românul a refuzat să se lase jefuit și s-a revoltat împotriva hoților, moment în care aceștia au tras mai multe focuri de armă spre sol, unul dintre gloanțe lovindu-l în picior pe turistul român.
Infractorii au fugit apoi, fără să ducă jaful la capăt, iar victima a fost transportată la spitalul Cardarelli din Napoli. Potrivit presei din Italia, viața acestuia nu a fost pusă în pericol.
Poliția a deschis o anchetă pentru a identifica și aresta atacatorii.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News