Live

Trump sugerează că și-ar „negocia” un al treilea mandat de președinte, pentru că „probabil are dreptul” la el

Data actualizării: Data publicării:
Fostul președinte american Donald Trump. Foto: Guliver / Getty Images

Președintele american Donald Trump a sugerat din nou că și-ar dori un al treila mandat în funcție, spunând că „probabil are dreptul” la încă patru ani, dacă va câștiga al doilea mandat, la alegerile din noiembrie, potrivit Business Insider.

Peste 52 de zile vom câștiga Nevada și vom câștiga încă patru ani în Casa Albă”, a declarat Trump sâmbătă, la un miting electoral în statul Nevada.

Și după aceea, vom negocia, nu? Pentru că probabil - pe baza modului în care am fost tratați - probabil că avem dreptul la încă patru după aceea”, a adăugat el.

Trump a susținut adesea că a fost tratat injust în comparație cu predecesorii săi, cu referire la ancheta privind implicarea Rusiei în campania electorală din 2016 și procedura de impeachment la adresa sa. De-a lungul primului său mandat de președinte, Trump a spus de mai multe ori că va încerca să stea în funcție mai mult decât cele două mandate permise în prezent de Constituția SUA.

În august, la un miting electoral susținut în statul Wisconsin, Trump sugerase de asemenea că i se datorează un al treilea mandat prezidențial.

Vom câștiga încă patru ani și după aceea vom merge înainte încă patru ani, pentru că mi-au spionat campania. Ar trebui să avem o reluare de patru ani”, a spus el.

Totuși, în noiembrie 2018, Trump spunea că nu va încerca o modificare a Constituției pentru a putea rămâne în funcție mai mult de două mandate. Clarificarea venea după ce șeful Casei Albe l-a lăudat președintele chinez Xi Jinping, care a eliminat limitele mandatelor prezidențiale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri