„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american
Fostul cancelar german Angela Merkel, care a dominat scena politică din 2005 până în 2021, acum eliberată de constrângerile politicii, face dezvăluiri despre relația cu Donald Trump, când acesta era președinte al SUA. Merkel a recunoscut că, în timpul unei întâlniri cu Trump în 2017, liderul american i-a pus numeroase întrebări referitoare la președintele rus Vladimir Putin, scrie Die Zeit, care citează fragmente din cartea de memorii scrisă de aceasta, care urmează să apară marțea viitoare pe piață.
„Părea complet fascinat de președintele rus”, a scris Merkel.
În timpul primei sale întâlniri cu președintele SUA, pe atunci proaspăt ales, în 2017, acesta a întrebat-o despre relația sa cu Putin. „Era evident foarte fascinat de președintele rus. În anii care au urmat, am avut impresia că politicienii cu trăsături autocratice și dictatoriale l-au captivat”, a scris Merkel. Totodată, Trump i-ar fi adresat întrebări despre moștenirea sa est-germană.
Fragmente din carte au fost publicate de ziarul Die Zeit, care a obținut în exclusivitate o copie pretipărită a cărții.
La conferința de presă care a urmat atunci, Trump a adus reproșuri Germaniei, iar Merkel a răspuns cu fapte și cifre. „Am vorbit pe două niveluri diferite. Trump la nivel emoțional, eu la nivel faptic... El nu părea să urmărească să rezolve problemele despre care vorbeam”, își amintește ea. „Mi s-a părut că încerca să îl facă pe interlocutorul său să se simtă vinovat. Când și-a dat seama că mă opun energic, și-a încheiat brusc tirada și a schimbat subiectul. În același timp, am avut impresia că dorea, de asemenea, să îi facă pe plac interlocutorului său.”
Trump vedea totul din perspectiva unui dezvoltator imobiliar care dorea un teren. „Pentru el, toate țările erau în competiție unele cu altele, în care succesul uneia era eșecul celeilalte. El nu credea că prosperitatea tuturor poate fi sporită prin cooperare.”
Angela Merkel a cerut sfaturi de la Papă cu privire la relația cu Donald Trump atunci când acesta a fost ales președinte al SUA, sperând să găsească modalități de a convinge un om pe care îl considera ca având mentalitatea unui dezvoltator imobiliar care câștigă sau pierde să nu renunțe la Acordurile climatice de la Paris.
Papa Francisc, atunci când Merkel i-a cerut, în termeni generali, sfaturi cu privire la relațiile cu oameni „cu opinii fundamental diferite”, a înțeles imediat că se referea la Trump și la dorința acestuia de a renunța la acordurile privind clima, a scris ea.
Când Trump a preluat funcția în 2017, Merkel era unul dintre cei mai longevivi lideri aleși din lume și de departe cel mai influent din Uniunea Europeană, după ce a modelat răspunsul Germaniei și al continentului la criza datoriilor din zona euro, la pandemia COVID-19 și la invazia inițială a Rusiei în Ucraina în 2014.
Editor : Marina Constantinoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News