Live

Trump îi critică pe aliaţii SUA din NATO chiar înainte de summit

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele american, Donald Trump, a criticat din nou statele membre NATO pentru că nu alocă destule fonduri pentru apărare, înaintea unui summit al organizaţiei din această săptămână de la Bruxelles, scrie Politico.

„Statele Unite cheltuie mult mai mult pentru NATO decât oricare altă ţară. Nu este corect şi nici acceptabil. Deşi aceste ţări şi-au mărit cheltuielile de când mi-am început mandatul, trebuie făcut mai mult. Germania este la 1%, SUA este la 4% iar NATO este mai benefic pentru Europa decât pentru SUA”, a afirmat Trump.

De asemenea, Trump a legat nemulţumirile sale legate de NATO de îngrijorări mai largi în legătură cu comerţul dintre SUA şi Europa, despre care a afirmat că favorizează Uniunea Europeană.

„După unele date, SUA plătesc pentru 90% din NATO iar unele ţări nici nu se apropie de ţinta de 2%. În plus, Uniunea Europeană are un surplus de 151 de milioane de dolari pe piaţa de schimb cu SUA”, a precizat Trump pe Twitter.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri şi joi la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc la Bruxelles.

„Se creează, aşadar, cadrul pentru dezbaterea modalităţilor de întărire a posturii NATO de apărare şi descurajare, de sporire a capacităţii Alianţei de proiectare a stabilităţii în vecinătatea sa, precum şi a perspectivelor de consolidare a cooperării NATO cu Uniunea Europeană, de o manieră complementară. Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securităţii la Marea Neagră, cu participarea Georgiei şi Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuţii aplicate privind evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, precum şi de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri. De asemenea, vor fi supuse atenţiei şefilor de stat şi de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacităţii de reacţie a forţelor aliate şi facilitarea mobilităţii acestora în Europa”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri