Live

Testarea combinaţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 de la Sputnik și AstraZeneca începe în februarie

Data publicării:
Doze de vaccin Pfizer anti-COVID-19. Foto: Profimedia Images

Testele clinice pe oameni pentru un vaccin împotriva coronavirusului, care combină vaccinul rusesc Sputnik V cu cel dezvoltat de grupul AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford, vor începe în prima parte a lunii februarie, a anunţat preşedintele companiei ruse R-Pharm, citat de Reuters, relatează Agerpres.

AstraZeneca a anunţat pentru prima dată în decembrie că explorează posibilitatea de a colabora cu oamenii de ştiinţă din Rusia la o formulă combinată a celor două vaccinuri, iar acel anunţ a fost interpretat de autorităţile de la Moscova ca un vot de încredere acordat vaccinului Sputnik V.

Până acum au fost dezvăluite puţine detalii despre momentul începerii acestor studii clinice, înainte ca Aleksei Repik, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului R-Pharm, care va produce atât vaccinul Sputnik V, cât şi vaccinul AstraZeneca-Oxford, să anunţe că studiile pe oameni ce vizează un ser combinat vor demara la începutul lunii februarie.

Testele vor avea loc în Azerbaidjan, Argentina, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Rusia şi în alte câteva regiuni din lume, a precizat el.

Compania AstraZeneca nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe marginea acestui subiect.

O sursă apropiată de Institutul Gamaleia, dezvoltatorul vaccinului Sputnik V, a confirmat că primele inoculări vor avea loc la începutul lunii februarie şi a adăugat că Ucraina se va afla printre ţările care iau parte la acest studiu clinic.

Kirill Dmitriev, directorul fondului suveran de investiţii din Rusia, responsabil cu comercializarea vaccinului Sputnik V în străinătate, declarase anterior că prin combinarea celor două vaccinuri se va obţine o creştere a eficienţei vaccinului AstraZeneca.

Serul AstraZeneca-Oxford a avut o eficienţă de 70,4%, în comparaţie cu eficienţa de 91,4% anunțată pentru vaccinul Sputnik V, fapt care i-a determinat pe producătorii vaccinului rusesc să sugereze un studiu care să combine cele două seruri.

Ambele necesită două doze, o doză iniţială şi doza de rapel, şi se bazează pe o metodă ştiinţifică similară, folosind viruşi ai răcelilor obişnuite pe post de vectori.

Combinarea sau folosirea alternativă a vaccinurilor anti-COVID-19 are la bază nevoia de a vaccina un număr cât mai mare de persoane, în contextul unei recrudescenţe a pandemiei de coronavirus.

Administratorii ClinicalTrials.Gov, o bază de date dedicată studiilor clinice realizate în lumea întreagă, estimează că acest studiu va începe în 16 martie şi că primele rezultate vor fi disponibile pe 16 noiembrie.

Aproximativ 100 de participanţi vor lua parte la studiile de fază 1 şi 2. Ei vor primi mai întâi vaccinul AstraZeneca şi apoi, după 29 de zile, o doză de rapel cu vaccinul Sputnik V.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Partenerii noștri