Live

Summit G7. Liderii celor mai bogate țări se concentrează pe revenirea economiei, după pandemie, și pe relația cu China

Data publicării:
Premierul britanic Boris Johnson îi salută pe liderii G7 la summit-ul prin videoconferință. Foto: Profimedia

Liderii G7, grupul celor șapte țări industrializate care controlează aproape jumătate din economia lumii, au discutat vineri despre reconstruirea economiilor lovite de pandemia de COVID-19, prin liber schimb, și despre contracararea politicilor „neorientate spre piață” ale Chinei, relatează Reuters.

Summit-ul G7, primul la care participă Joe Biden în calitate de președinte al SUA, a avut loc prin videoconferință și a fost prezidat de premierul britanic Boris Johnson.

Liderii au cerut o apărare mai puternică împotriva unei eventuale viitoare pandemii, discutând inclusiv posibilitatea unui tratat global pentru sănătate, dar accentul a fost pus pe o redresare prietenoasă cu mediul înconjurător, chiar în ziua în care Statele Unite au au revenit în cadrul acordului pentru climă de la Paris.

„Vom avea nevoie de locuri de muncă și creștere după această pandemie”, a spus Johnson în deschiderea reuniunii.

Potrivit unui comunicat de presă, G7 va promova economiile deschise, „fluxul de date pe bază de încredere” și va lucra la „un sistem de tranzacționare multilateral modernizat, mai liber și mai corect, bazat pe reguli”.

Referitor la China, liderii G7 au spus că „se vor consulta reciproc cu privire la abordări colective față de politicile și practicile care nu sunt orientate spre piață”.

Totuși, deși Biden a desemnat China drept „cel mai serios concurent” al Statelor Unite, țara a fost menționată o singură dată în comunicatul oficial.

Tonul summit-ului a fost în mod clar orientat spre cooperare, după ce Biden a venit cu un mesaj de reimplicare în cadrul instituțiilo globale, după cei patru ani de mandat ai lui Donald Trump.

„Angela, cred ca trebuie să treci pe mute”

Summit-ul nu a fost lipsit de incidente amuzante.

Dscursul lui Johnson, de la debutul summit-ului, a fost întrerupt de o voce în limba germană. „Cred că trebuie să treci pe mute”, i-a spus premierul britanic cancelarului german Angela Merkel.

După ce problemele tehnice au fost rezolvate, liderii G7 au promis fonduri de miliarde de dolari pentru COVAX, un program de vaccinare împotriva COVID-19 pentru țările mai sărace.

„COVID-19 arată că lumea are nevoie de o apărare mai puternică împotriva riscurilor viitoare la adresa securitatea sănătății globale. Vom continua să ne sprijinim economiile pentru a proteja locurile de muncă și să sprijinim o redresare puternică, durabilă, echilibrată și favorabilă incluziunii”, se arată în comunicatul G7.

G7, format din Statele Unite, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Canada, are un produs intern brut cumulat de aproximativ 40 de trilioane de dolari - aproape jumătate din economia globală.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden se întâlnește cu Xi Jinping în Peru. E prima lor întâlnire față în față de anul acesta

Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă și a promis o tranziție „fără probleme”

Donald Trump a ajuns la Washington pentru a se întâlni cu Joe Biden la Casa Albă. Ce vor discuta

Joe Biden va folosi fiecare zi pentru a sprijini Ucraina, care recunoaște că războiul este într-un moment critic. Anunțul lui Blinken

Partenerii noștri