Live

Suedia a confirmat primul caz din afara Africii al variantei mai periculoase a mpox. OMS a declarat urgență de sănătate publică

Data actualizării: Data publicării:
Mpox (cunoscută și ca variola maimuței). Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

Agenția de sănătate publică din Suedia a raportat primul caz al unei noi variante contagioase de mpox în afara continentului african. Este vorba despre varianta mai periculoasă, scrie Reuters. Persoana la care a fost depistat virusul s-a infectat în timpul unei deplasări într-o zonă din Africa, unde există în prezent un focar major de mpox varianta mai periculoasă, a precizat agenția.

Europa va înregistra cazuri ”în zilele următoare”

ACTUALIZARE 23. 20  Europa va înregistra probabil mai multe cazuri importate de mpox în „zilele următoare”, a avertizat joi, filiala europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în urma descoperirii noii variante, mai periculoasă , a bolii în Suedia.
„Confirmarea cladei 1 a subtipului mpox în Suedia reflectă în mod clar interconectarea lumii noastre (...) Este probabil ca alte cazuri importate de clade 1 să fie înregistrate în regiunea europeană în următoarele zile și săptămâni”, a afirmat OMS într-un comunicat.

Știrea inițială

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat miercuri epidemia de mpox, boală cunoscută anterior drept variola maimuţei, o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru a doua oară în doi ani, în urma unui focar de infecţie virală în Republica Democrată Congo care s-a răspândit în ţările vecine, relatează Reuters şi AFP.

„Astăzi (miercuri), comitetul de urgenţă s-a reunit şi m-a informat că, în opinia sa, situaţia constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. Am acceptat această recomandare”, a declarat directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.

Numai şeful OMS poate lansa urgenţa de sănătate publică de interes internaţional, la sfatul unui comitet ad-hoc de experţi, notează sursele citte de Agerpres.

Mai mult de 14.000 de cazuri de infectare cu o nouă tulpină de mpox au fost detectate în Africa în acest an, conform declaraţiilor făcute de şeful OMS. Cel puţin 500 de persoane au murit în epidemia actuală, a mai susţinut el. Epicentul epidemiei este Republica Democrată Congo, dar în ultimele săptămâni au fost raportate 90 de cazuri în ţările vecine.

 
 
 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Schimbare radicală în politica externă a Suediei: „Avem responsabilitatea deplină de a apăra interesele suedeze”

Franța a început evacuarea militarilor săi din Ciad, după peste 60 de ani de prezență în țara din Africa Centrală

Femeile din Suedia renunță la muncă pentru un stil de viață relaxant, după ce trendul „soft girl” a luat amploare pe rețelele sociale

Suedia și Danemarca alocă o sumă uriașă pentru a cumpăra vehicule blindate. Câte dintre acestea vor fi donate Ucrainei

Partenerii noștri