Live

SUA vor plăti 1,95 miliarde $ pentru a obține 100 de milioane de doze dintr-un potențial vaccin anti-COVID

Data publicării:
Foto: Getty Images

Guvernul american va plăti 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer, au anunţat miercuri cele două laboratoare, scrie Agerpres, citând AFP.

''Guvernul american a dat o comandă iniţială de 100 de milioane de doze pentru suma de 1,95 de miliarde de dolari şi ar putea achiziţiona 500 de milioane de doze suplimentare'', menţionează într-un comunicat cele două societăţi farmaceutice.

Laboratorul german Biontech şi cel american Pfizer colaborează de câteva luni la un proiect de vaccin aflat în prezent în faza decisivă a testelor clinice pe scară largă, după rezultate preliminare încurajatoare.

Statele Unite urmează să primească primele doze imediat ce Pfizer va obţine aprobarea autorităţilor sanitare americane şi va reuşi să producă vaccinul.

Obiectivul celor două laboratoare este să producă 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului 2020 şi peste 1,3 miliarde de doze anul viitor.

Biontech şi Pfizer au anunţat la începutul lunii iulie rezultate preliminare pozitive după ce vaccinul a fost testat pe 45 de voluntari. Potrivit celor două companii, vaccinul lor ''este capabil să genereze un răspuns al anticorpilor neutralizanţi la oameni la niveluri superioare sau egale celor observate în serurile convalescente şi face acest lucru cu doze relativ reduse''.

Însă pentru imunizarea unei persoane va fi nevoie de două doze de vaccin, injectate la şapte zile distanţă între ele. Urmează acum să înceapă testele clinice pe scară largă, iar acestea se vor desfăşura în special în Brazilia şi Argentina.

''Suntem de asemenea în discuţii avansate cu numeroase alte guverne şi sperăm să anunţăm curând acorduri suplimentare de livrare'', a indicat într-un alt comunicat directorul Biontech, Ugur Sahin.

Marţi, guvernul britanic a anunţat la rândul său un acord cu alianţa Biontech-Pfizer pentru achiziţia a 30 de milioane de doze de vaccin.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Partenerii noștri