Studiu: Versurile cântecelor au devenit mai simple și mai repetitive în ultimii 40 de ani
S-ar putea ca autorii unor critici mai vechi să aibă dreptate: versurile cântecelor, cel puţin ale pieselor în limba engleză, au devenit mai simple şi mai repetitive în ultimii 40 de ani, potrivit unui studiu publicat joi în Scientific Reports, informează AFP, preluată de Agerpres.
Studiul, realizat pe 12.000 de cântece aparţinând mai multor genuri muzicale (rap, country, pop, R&B, blues şi rock) şi care datează dintre 1980 şi 2020, arată o mai amplă tendinţă către furie şi introspecţie.
Versurile cântecelor pot servi ca o „oglindă a societăţii”, deoarece reflectă schimbările apărute în valorile, emoţiile şi preocupările acesteia, a declarat Eva Zangerle, care lucrează la sisteme de recomandare muzicală în cadrul Universităţii din Innsbruck (Austria).
„Am fost martori, în ultimii 40 de ani, la o schimbare drastică a peisajului muzical, a modului în care muzica este produsă şi a modului în care este comercializată", potrivit acestei cercetătoare, autoarea principală a studiului.
Discurile vinil şi casetele din anii 1980 au făcut loc platformelor muzicale accesibile de pe internet şi de pe telefonul mobil, care promovează muzica pe baza unor algoritmi.
Echipa de studiu a analizat emoţiile exprimate în versuri, proporţia de cuvinte diferite şi complexe, precum şi repetarea acestora. „În toate genurile muzicale, am constatat o tendinţă spre simplificare şi repetiţie”, a explicat Eva Zangerle.
Noul studiu confirmă cercetările anterioare care au constatat o scădere a temelor pozitive sau vesele şi o creştere a celor care exprimă furie, dezgust şi tristeţe. Şi o înclinaţie din ce în ce mai mare pentru introspecţie în cuvintele cântăreţilor, care folosesc din ce în ce mai mult termenii „eu” şi „cu mine”.
Rapul ocupă un loc special în studiu, cu o creştere foarte accentuată a numărului de fraze repetate într-un cântec. „Muzica rap exprimă mai multă furie decât alte genuri”, spune cercetătoarea austriacă.
Ea a examinat, de asemenea, căutările efectuate de fanii diverselor genuri muzicale pe site-ul Genius, dedicat versurilor din cântece.
De exemplu, fanii rock, spre deosebire de alţii, caută mai degrabă versurile cântecelor vechi decât pe cele ale pieselor noi, agăţându-se de zilele de glorie ale unui gen muzical care a devenit mai puţin popular în ultimele decenii.
O altă schimbare notabilă este faptul că „primele 10 sau 15 secunde sunt decisive în decizia de a asculta sau nu un cântec”, a dezvăluit aceeaşi cercetătoare.
În plus, muzica tinde în prezent să fie ascultată mai mult ca muzică de fundal: melodiile cu refrene care conţin versuri simple par să fie mai populare. „Oamenii îşi amintesc mai uşor aceste versuri, pur şi simplu pentru că sunt mai uşor de memorat. Versurile acestor cântece ar trebui să funcţioneze mai uşor, pur şi simplu pentru că sunt mai uşor de memorat”, a concluzionat profesoara austriacă.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News