Live

Studiu: Hidroxiclorochina, medicamentul luat „preventiv” de Trump, ar presupune un risc crescut de deces pentru pacienţii cu COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
3 cadre medicale au murit de COVID în 48 de oreFOTO Getty Images

Hidroxiclorochina, medicamentul antimalarie, pe care preşedintele american Donald Trump spune că l-a luat preventiv şi i-a îndemnat şi pe alţii să-l folosească, ar presupune un risc crescut de deces pentru pacienţii de COVID-19, potrivit unui studiu amplu publicat vineri, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Într-un studiu care a analizat mai mult de 96.000 de persoane spitalizate de pe urma COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus, cei trataţi cu hidroxiclorochină sau clorochină au prezentat un risc mai mare de deces şi probleme de ritm cardiac decât pacienţii cărora nu li s-au administrat aceste medicamente.

Studiul, publicat în revista medicală Lancet, nu a arătat niciun beneficiu pentru pacienţii cu coronavirus care iau medicamentele respective.

Cererea pentru hidroxiclorochina a crescut după  ce Trump a promovat în mod repetat utilizarea medicamentului, îndemnând oamenii să-l încerce.

„Ce aveţi de pierdut?” a întrebat el.

Trump a declarat săptămâna aceasta că a luat hidroxiclorochină preventiv, în ciuda lipsei de dovezi ştiinţifice.

Autorii studiului Lancet au sugerat că hidroxiclorochina şi clorochina nu trebuie utilizate pentru a trata COVID-19 în afara studiilor clinice până când studiile nu confirmă siguranţa şi eficacitatea la astfel de pacienţi.

Studiul Lancet a analizat datele de la 671 de spitale în care la 14 888 de pacienţi li s-au administrat fie hidroxiclorochină, fie clorochină, cu sau fără antibiotic, iar la 81.144 pacienţi nu li s-au administrat astfel de tratamente.

Ambele medicamente au arătat dovezi ale eficacităţii împotriva coronavirusului într-o analiză de laborator, dar testele pe pacienţi s-au dovedit neconcludente. Câteva studii mai mici din Europa şi China au stârnit interesul pentru utilizarea hidroxiclorochinei împotriva COVID-19, dar au fost criticate pentru lipsa de rigurozitate ştiinţifică.

Mai multe studii mai recente nu au arătat ca medicamentul ar fi unul eficient pentru tratarea COVID-19. Săptămâna trecută, două studii publicate în revista medicala BMJ au arătat ca pacienţilor cărora li s-a administrat hidroxiclorochină nu li s-a îmbunătățit semnificativ starea faţă de cei care nu au fost trataţi cu acest medicament.

Hidroxichlorochina este utilizată de zeci de ani pentru a trata lupusul şi artrita reumatoidă, precum şi malaria.

Pacienţii spitalizaţi tind să aibă o versiune mai severă a COVID-19. Unii susţinători ai acestor medicamente pentru tratarea COVID-19 susţin că este posibil să fie nevoie să fie administrate într-o etapă anterioară pentru a fi eficiente.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Detenții familiale, deportări. Ce planuri are noua administrație Trump pentru familiile de imigranți și copiii aflați ilegal în SUA

În următorul mandat al lui Trump va crește semnificativ riscul unei crize internaționale majore, crede un fost consilier de securitate

Donald Trump și-a ales ambasadorul în Panama, pe fondul amenințărilor că SUA vor prelua canalul dintre Pacific și Atlantic

Retrospectivă 2024: Războaie, răsturnarea de la putere a unor lideri autoritari, căderi de guverne, alegeri anulate, dezastre naturale

Partenerii noștri