Live

„Sindromul Havana”. Diplomații dau în judecată Canada, după ce au suferit leziuni pe creier din cauza atacurilor acustice

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Premierul canadian Justin Trudeau și-a reafirmat sprijinul pentru diplomații americani și canadieni afectați de misterioasele „atacuri acustice” din Cuba, după ce un grup de diplomați a anunțat că vrea să dea în judecată guvernul canadian, pentru că nu i-a protejat, relatează NBC News.

„Nu încape îndoială că impactul asupra sănătății diplomaților din Cuba este real și vizibil”, a declarat Justin Trudeau, respingând ipotezele conform cărora diplomații ar fi suferit de „isterie în masă” sau ar fi avut „simptome psihosomatice”.

Testele medicale efectuate asupra diplomaților atât de către medicii canadieni, cât și de cei cubanezi indică faptul că aceștia au simptome și probleme de sănătate care nu pot fi falsificate.

„Am luat situația foarte, foarte în serios încă de la început și continuăm să fim preocupați față de sănătatea și siguranța canadienilor de peste hotare”, a declarat Justin Trudeau în Ontario.

14 diplomați canadieni, dar și copiii lor, reprezentați de părinți, dau în judecată guvernul de la Ottawa și cer despăgubiri în valoare de 28 de milioane de dolari canadieni, acuzând autoritățile că le-au ascuns informații și au încercat să îi împiedice să primească ajutor medical.

Luna trecută, Canada a confirmat un al 14-lea caz al unui diplomt din Cuba care s-a îmbolnăvit din cauza „atacurilor acustice” și a anunțat că jumătate dintre diplomații săi în Cuba vor fi rechemați acasă.

„Deși cunoșteau riscurile Sindromului Havana încă de la bun început, Canada a continuat să își pună diplomații și familiile acestora în calea răului, trimițându-i în Havana și cerându-le să rămână acolo, în ciuda riscurilor mari de a suferi leziuni ale creierului asociate cu Sindromul Havana”, se arată în documentele depuse la tribunal.

Alți 26 de diplomați americani din Cuba au fost afectați de ceea ce guvernul SUA numește „atacuri asupra sănătății”. Administrația Trump a declarat că nu știe cine este în spatele acestor incidente grave.

Cuba a negat sistematic că ar ști cine se află în spatele acestor atacuri asupra diplomaților care au avut simptome extrem de grave, precum leziuni traumatice ale creierului, pierderea auzului, probleme cu memoria și echilibrul.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Canada permite companiei lui Musk să testeze cipurile cerebrale. La ce ar putea ajuta persoanele paralizate tehnologia Neuralink

Ce este „the Hum”, zgomotul de coșmar care îți poate distruge viața dacă îl auzi. Fenomenul misterios s-a răspândit în toată lumea

Trupe din Africa sau Cuba sunt antrenate de ruși în Crimeea, spun partizanii ucraineni

Cutremure puternice în Cuba. După uragan și criza de electricitate, țara a fost zguduită de două seime, produse la interval de o oră

Partenerii noștri