Video Scăpat de foamete și război, unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lume e și foarte modest. A construit un spital și o școală
Fotbalul a devenit un sport în care se vehiculează sume de transfer amețitoare. Iar cluburile bogate se întrec în a atrage jucători cu salarii uriașe. Cu conturile pline, multe dintre vedetele internaționale își achiziționează locuințe scumpe sau bolizi de lux pentru a-și etala statutul. Există însă și jucători care fac notă discordantă atunci când statutul lor se schimbă peste noapte. Senegalezul Sadio Mane este un astfel de exemplu. Transferat în vară de la Liverpool la Bayern Munchen, pentru 32 de milioane de euro, atacantul n-a uitat niciodată de unde a plecat, de copilăria grea și își ajută constant comunitatea în care a crescut. În acest fel, mărturisește el, vrea ca semenii săi să primească măcar puțin din ceea ce are el.
Țările africane pe care le va vizita Iohannis sunt cunoscute pentru turism. Importuri de 60 de euro din Capul Verde
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Concluzii după întâlnirea comisiei pentru controlul SIE cu directorul Gabriel Vlase
Cum a decis Nicușor Dan să intre în cursa pentru Cotroceni
Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”
Dominic Fritz anunță că, până joi cel târziu, se va tranșa dacă USR va face sau nu parte din noul guvern
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
Primele reacții din PSD și PNL după ce Nicușor Dan a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale
Romașcanu, PSD, după anunțul primarului Capitalei: Avem doar la USR doi candidați
Sadio Mané a avut o copilărie grea, în care a fost nevoit să muncească pe câmp, să se culce flămând, de multe ori, și să supraviețuiască războaielor. În satul în care s-a născut nu a urmat o școală, însă a putut juca fotbal. Chiar dacă a făcut-o desculț. La 15 ani a plecat de acasă pentru a-și urma visul de a deveni mare fotbalist.
După o perioadă petrecută la un club din campionatul senegalez, Mané a reușit să atragă atenția scouterilor prin talentul arătat pe teren. În 2011, ajungea în Europa, la clubul Metz, din liga a 2-a franceză, iar patru ani mai târziu avea să facă pasul spre Premier League, la Southampton. În 2016 a fost transferat de Liverpool, club la care a jucat până în vara anului trecut, când a fost cumpărat de Bayern Munchen. Aici va câștiga mai mult decât dublul salariului pe care îl avea la clubul englez: 32 de milioane de euro. Însă vorbim de bani câștigați de un jucător care a făcut o cauză din a-și ajuta semenii.
„Nu am nevoie să expun mașini de lux, case de lux, călătorii și chiar avioane. Prefer ca oamenii mei să primească puțin din ceea ce mi-a dat viața”, mărturisea Sadio Mané într-un interviu.
Iar faptele dovedesc din plin spiritul caritabil al atacantului senegalez.
Și-a ajutat satul în care a crescut și a construit un spital în Bambali, o școală, unde fiecare elev a primit un laptop. Mai mult, a contribuit la realizarea unei rețele 4G în localitate. Nu a uitat, însă, de alte comunități sărace din țara sa: locuitorii acestora primesc din partea sa câte 70 de euro pe lună.
Iar în spatele imaginii unui fotbalist care are tot ce și-a dorit se află un om care a reușit să impresioneze prin modestia sa. În urmă cu trei ani, făcea înconjurul lumii o fotografie în care Sadio Mané apare cu un telefon spart în mână.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News