Live

Șase morți și un dispărut în urma surpării unei mine ilegale de aur în Indonezia

Data publicării:
În jur de 100 de oameni săpau în mina ilegală de aur, în momentul prăbușirii. Foto: Agerpres / EPA / BASARNAS

Şase persoane au murit și o alta este în continuare dată dispărută în urma unei alunecări de teren care a îngropat mai mulţi muncitori care lucrau pe un sit minier ilegal de exploatare a aurului, în provincia indoneziană Sulawesi Central, au anunţat joi autorităţile, potrivit DPA, preluată de Agerpres.

16 mineri au fost salvaţi în urma alunecării de teren care a avut loc miercuri seară în districtul Parigi Moutong, a precizat Haris Supriadi, şeful agenţiei locale de căutare şi salvare. Alți șase și-au pierdut viața, în vreme ce salvatorii caută un dispărut.

„Printre cei găsiţi decedaţi se aflau un soţ şi soţia acestuia”, a mai spus Haris Supriadi.

Puţul minei s-a prăbuşit la circa 30 de minute după ce a început să plouă torenţial, muncitorii fiind îngropaţi sub aproape 20 de metri de noroi dens, a spus Raditya Jati, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Managementul Dezastrelor.

„Au venit mulţi oameni după ce au auzit că se găseşte o cantitate substanţială de aur şi s-au înghesuit să intre în puţul îngust”, a precizat Raditya.

Circa 100 de persoane lucrau în mină în acel moment, dar cei mai mulţi au reuşit să se salveze, a mai spus el.

Soldaţi, poliţişti şi rezidenţi locali s-au alăturat operaţiunii de căutare a celor dispăruţi, a precizat acesta.

În siturile miniere artizanale din Indonezia se produc frecvent accidente mortale. Peste 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în dezastre similare anul acesta.

Folosirea extinsă a mercurului în cazul mineritului la scară redusă provoacă totodată diverse probleme de sănătate, au precizat experţii.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Indonezia, sub alertă de gradul IV: cel puțin 10 morți și sate îngropate în cenușă după erupția vulcanului Laki-laki

Un mort şi 12 turişti salvaţi dintr-o mină de aur din Colorado. Grupul a rămas blocat după ce liftul s-a defectat

Partenerii noștri