Live

Şapte echipe de Formula 1 s-au unit pentru a produce ventilatoare medicale pentru pacienții Covid-19

Data publicării:
Sursa: Guliver/Gettyimages

Şapte dintre cele zece echipe participante la Campionatul Mondial de Formula 1 s-au unit pentru a concepe şi produce într-un timp cât mai scurt timp dispozitive medicale, care să fie folosite în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, relatează publicația L'Equipe, citată de Agerpres.

Regrupate sub numele Project Pitlane, echipele Aston Martin, Racing Point, Haas, McLaren, Mercedes, Renault şi Williams, toate cu sediul în Marea Britanie, au răspuns prin acesată iniţiativă apelului făcut de guvernul de la Londra pentru fabricarea şi livrarea de ventilatoare medicale pentru respiraţia asistată.

Cele şapte echipe se vor concentra pe conceperea şi producerea unui prototip de ventilator medical, precum şi pe efectuarea tuturor testelor necesare, pentru ca acesta să fie autorizat într-un timp record, înainte de a intra imediat în producţie şi a răspunde astfel nevoilor sanitare, potrivit anului postat pe site-ul oficial al Formulei 1.

Peste 14.500 de persoane au fost infectate cu Covid-19 în Marea Britanie, printre acestea aflându-se şi premierul Boris Johnson, fiind înregistrate totodată 759 de decese.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

„SIE avea informații din 2023 despre influența Rusiei”, spune vicepreședintele Comisiei pentru control, după întâlnirea cu Vlase

Șeful SIE a zburat la Abu Dhabi ca să vadă Marele Premiu de Formula 1, când România era în plină criză de securitate

Partenerii noștri