Recordul de temperatură negativă în emisfera nordică a fost înregistrat în 1991
Pe 22 decembrie 1991 în Groenlanda s-a înregistrat o temperatură record de -69,6 grade Celsius, a anunţat miercuri Institutul Danez de Meteorologie, scrie Agerpres.
Temperatura a fost înregistrată de o staţie de măsurare care nu aparţine reţelei obişnuite de staţii meteorologice. Ea a fost semnalată de "detectivii climatici" înainte de a fi confirmată de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), de unde şi publicarea sa târzie.
"Recordul a fost înregistrat la o altitudine de 3.105 de metri, în apropierea vârfului topografic al calotei glaciare, la o staţie de măsurare automată numită Klinck", a declarat DMI într-un comunicat.
"Au existat multe recorduri de căldură în ultimul deceniu şi este important să recunoaştem extremele", a declarat pentru AFP climatologul DMI, John Cappelen. "Posibilitatea de a obţine un nou record de frig se diminuează, dar nu pot spune că nu îl vom mai înregistra vreodată", a subliniat el.
Anterior, recordul în emisfera nordică era de -67,8 grade Celsius şi fusese înregistrat în Rusia de două ori, în 1892 şi 1933. Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în lume este de -89,2 grade Celsius, în Antarctica, la baza rusească Vostok, pe 21 iulie 1983.
Editor : Iulia Iancu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News