Live

Prințul Hamzah a promis „loialitate” față de regele Iordaniei. Justiția interzice publicarea informațiilor despre acest caz

Data actualizării: Data publicării:
Fostul prinț moștenitor al Iordaniei, Hamzah bin Hussein, într-o fotografie de arhivă. Foto: Profimedia Images

Fostul prinț moștenitor al Iordaniei, Hamzah bin Hussein, a promis „loialitate” față de regele Abdullah, la două zile după ce a acuzat autoritățile că l-au plasat în arest la domiciliu pentru că ar fi încercat să „destabilizeze” țara, relatează BBC.

ACTUALIZARE. Justiția din Iordania a interzis publicarea informațiilor despre acest caz, potrivit AFP.


ȘTIREA INIȚIALĂ. Prințul în vârstă de 41 de ani a emis o declarație în care spune că va respecta Cconstituția. Oficialii iordanieni au spus că regele i-a cerut unchiului său, prințul Hassan, să ajute la rezolvarea tensiunilor fără precedent. Prințul neagă în continuare acuzațiile de conspirație.

„Voi rămâne credincios moştenirii strămoşilor mei, Majestăţii Sale regele Abdullah al II-lea, precum şi prinţului său moştenitor şi mă voi pune la dispoziţie pentru a-i ajuta şi a-i susţine”, potrivit declarației publicate de palatul regal.

Comunicatul de presă care însoțește declarația arată că regele Abdullah a luat iniţiativa unei medieri cu prinţul Hamzah pentru a soluţiona ruptura survenită în cadrul familiei regale.

Fostul prinț moștenitor al Iordaniei a fost plasat săptămâna trecută în arest la domiciliu, acuzat că ar fi participat la un complot pentru detronarea monarhului, cu posibile legături externe. Într-un mesaj video pe care avocatul său l-a transmis BBC, prințul susținea însă că nu a participat la niciun complot, dar i-a acuzat pe liderii țării de corupție, incompetență și hărțuire.

Plasarea sa în arest la domiciliu a intervenit concomitent cu o serie de arestări ale unor persoane cu rang înalt care ar fi pus la cale un complot. BBC notează că astfel de arestări la nivel înalt sunt rare în Iordania, un aliat-cheie în Orientul Mijlociu al Statelor Unite.

Totul se pare că s-a petrecut după ce prințul ar fi fost în vizită la anumiți lideri tribali pentru a obține sprijinul lor. Hamzah a negat însă în mod repetat orice acuzații de complot.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Serviciile secrete georgiene au avertizat cu privire la un posibil complot la adresa guvernului înainte de alegerile prezidențiale

„Am fost foarte aproape de o lovitură de stat a nebunilor”. Cine l-a împiedicat pe Bolsonaro să preia puterea cu forța în Brazilia

Mormântul secret de la Petra. Arheologii au făcut o descoperire extrem de rară sub faimosul monument unde s-a filmat „Indiana Jones”

Partenerii noștri